Episodul 96 al seriei “Olimpicii României” o are în prim plan pe Mădălina Bereş, portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Canotoarea vrea să obţină o medalie mai strălucitoare după bronzul de la 8+1 la Rio 2016.
La Jocurile Olimpice din 2016 a participat în două echipaje: dublu rame fără cârmaci şi 8+1, alături de care a câştigat bronzul. La Tokyo va purta drapelul României la festivitatea de deschidere alături de Robert Glinţă după o perioadă de pandemie în care susţine că echipa este mai unită.
Mădălina Bereş a vorbit pentru FANATIK înaintea plecării spre Jocurile Olimpice de la Tokyo despre aşteptările de la Jocurile Olimpice, pregătirea competiţiei, perioada de pandemie, dar şi începuturile ei în acest sport.
Tokyo 2020 este a doua ediţie a Jocurilor Olimpice la care participi. În primul rând aş vrea să te întreb cum a fost Rio 2016 pentru tine?
– Eram foarte entuziasmată şi foarte nerăbdătoare să ajung la Jocurile Olimpice. Îmi aduc aminte că atunci nu am mers prea bine la începutul anului şi chiar mă gândeam că trebuie să trag tare ca să prind măcar o barcă la Jocurile Olimpice. Am reuşit să fac parte din două echipaje, două rame fără cârmaci şi în proba de 8. La două rame nu am reuşit să facem cele mai bune curse ale noastre, dar în proba de 8 am reuşit să luăm o medalie.
Cum a fost momentul în care aţi reuşit să luaţi medalie la 8+1? Lumea nu mai avea aşteptările de la începuturile anilor 2000 când România domina această probă. Şi bronzul a venit cumva, ca o surpriză…
– Într-un fel sau altul, am plecat fără această presiune. Cum aţi spus, nu erau aşteptări mari. Am luat-o treptat. În primul rând, am calificat barca, în anul olimpic. De la cursă la cursă am mers mai bine, chiar în finală, strocul nostru Andreea Boghian, ne-a spus să facem cursa noastră şi indiferent de rezultatul care va fi să ştim că am dat totul. Asta am şi făcut. Am plecat cu încredere şi când ne-am văzut cu plutonul în ultimii 500 de metri, ne-am dat seama că putem obţine o medalie.
A fost ceva special să urci pe podium la Jocurile Olimpice?
– Da, bineînţeles. Este deosebit. Orice medalie iei, nu se compară cu cea de la Jocurile Olimpice. Există acel spirit olimpic, există ceva deosebit, ceea ce întâlneşti doar la Jocurile Olimpice.
Cum ai început canotajul?
– Sinceră să fiu, nu ştiam prea mult despre canotaj. De fapt, nu ştiam deloc. Clasele 1-8 le-am făcut în satul meu natal, Mogoşeşti-Siret. Eram o persoană foarte activă, îmi plăcea foarte mult handbalul. Am avut un profesor de sport care făcea să dăm ce e mai bun din noi la ora de sport. Mi-a plăcut să şi învăţ. Am avut premiul 1 din clasa 1 până în clasa a 8-a. Într-o zi a venit doamna Mariana Maleş pentru selecţia de la canotaj. M-a măsurat şi în funcţie de parametri pe care i-am avut, mi-a lăsat o carte de vizită şi ulterior părinţii mei au luat legătura cu ea. Am fost în vacanţa de vară să văd despre ce este vorba.
În această serie “Olimpicii României” am vorbit cu Georgeta Andrunache, cu Elisabeta Lipă şi mereu canotajul începe cu vacanţa de vară… Voiam să te întreb cum e vacanţa asta care vi se promite?
– Da, da, exact (râde). La început totul este foarte uşor. Ne învaţă să înotăm, facem o alergare uşoară, iniţiere în tehnica de vâslit. Treptat ajungi să progresezi şi la alergare şi în kilometri de vâslit, în tot. E ca şi cum intri într-o horă şi tot continui să o joci.
La cinci ani de la Rio eşti campioană mondială şi ai şase medalii de aur la Europene, o experienţă mult mai mare. Cum vezi Jocurile de la Tokyo?
– Am asimilat o mai mare experienţă şi abia aştept şi aceste Jocuri. Chiar în momentul în care a fost premierea la Rio şi mi se punea medalia la gât, mă gândeam că dacă pentru medalia de bronz simt aceste emoţii, ce aş simţi pentru alte medalii mai strălucitoare. Într-un fel sau altul, atunci mi-am dat seama că abia aştept următoarea ediţie a Jocurilor (râde).
O ediţie problematică. Au fost amânate un an, sunt în continuare probleme cu noul coronavirus. Pentru voi ca echipă cum este această amânare?
– Din punctul meu de vedere, ca echipă ne-am consolidat mai mult. Am stat doi ani împreună, am ajuns să ne cunoaştem mai bine, ştim fiecare ce atu aduce bărcii. Fiecare ne dorim la fel de mult. Eu zic că este mai bine acum. În plus, am trecut împreună peste pandemie, ne-am antrenat pe zoom, fiecare la aceeaşi oră, ne-a unit mai mult.
Aşa a fost antrenamentul în perioada de izolare, fiecare pe zoom?
– Da, da. Fiecare la domiciliu, la aceeaşi oră. Stabileam zilnic la ce oră să facem antrenamentul pe pergometru, acel aparat pe care îl folosim. Aşa a decurs.
Povestea cu pandemia continuă şi la Tokyo. Vor fi mai multe restricţii, nu va fi ca la Rio în 2016. Ai îngrijorări din acest punct de vedere?
– O să simţim probabil o presiune sau un stres. Dar miza este atât de mare şi toată lumea va fi concentrată pe ceea ce are de făcut. Au trecut cinci ani, nu patru, sunt aşa de aşteptate aceste Jocuri încât niciun test zilnic sau ce ne vor pune să facem nu va fi o problemă.
Cum ai primit vestea că vei fi portdrapel la Jocurile Olimpice?
– Cu foarte multă recunoştinţă. Ştiu că din echipa României fac parte atleţi cu rezultate mult mai bune ca ale mele şi sunt foarte recunoscătoare pentru această oportunitate de a purta steagul şi de a deschide Jocurile.
Din păcate nu vor fi fani, dar bănuiesc că rămâne o senzaţie specială să fii portdrapel, nu?
– Da, din ce am aflat şi noi nu vor fi fani în tribune, dar emoţia rămâne aceeaşi. Să fii portdrapel, este ceva unic.
Ţi-ai stabilit un obiectiv la Tokyo sau voi ca echipă?
– Obiectivul este să ne facem cele mai bune curse pe care le-am făcut vreodată. Dacă tu îţi faci cele mai bune curse, nu ai niciun regret de locul pe care vii. Bineînţeles că ne dorim o medalie, una cât mai strălucitoare, dar dacă facem cele mai bune curse, nu va fi niciun regret. O să fim împăcate.
Speranţele noastre se leagă foarte mult de canotaj. Tu cum le vezi?
– La fel. Împreună cu echipa mea am reuşit să scoatem rezultate foarte frumoase la Europene. Şi noi avem pretenţii de la noi să continuăm rezultatele bune.