Life

Mădălina Craiu, despre cele mai periculoase scene din Clanul: „E întuneric când te duci acolo”

Mădălina Craiu a dezvăluit care sunt cele mai periculoase scene pe care le-a filmat pentru serialul Clanul. Ce se întâmplă cu Ilinca?
09.03.2023 | 15:54
Madalina Craiu despre cele mai periculoase scene din Clanul E intuneric cand te duci acolo
Mădălina Craiu a vorbit despre cele mai grele momente trăite în timpul filmărilor pentru Clanul. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Mădălina Craiu a mărturisit că personajul său, Ilinca, s-a maturizat mult de la primul episod din Clanul. Serialul a ajuns deja la al doilea sezon, astfel că actrița a filmat numeroase numeroase scene, iar unele dintre acestea s-au dovedit a fi destul de periculoase.

Cum face Mădălina Craiu față scenelor periculoase din Clanul. O obosesc mult din punct de vedere emoțional

Mădălina Craiu, cunoscută și din serialul Umbre, joacă acum personajul Ilinca din Clanul- nepoata lui Carmen Tănase, o jurnalistă aprigă, care încearcă să accepte faptul că toată viața îi este schimbată de intervenția lumii interlope.

ADVERTISEMENT

Actrița a mărturisit în emisiunea Vorbește lumea faptul că pentru a fi cât mai credibilă, a fost nevoie de o documentare de luni de zile, în care a intrat, cumva, în lumea infractorilor și a oamenilor periculoși.

„O bună documentare de obicei. De data asta n-am găsit eu să mă documentez, efectiv, n-am găsit oameni la care să mă duc să documentez, dar cumva i-am primit. Am făcut cunoștință cu niște oameni, când eram în filmările pentru primul sezon, care au foarte mult contact cu lumea asta a mafioților, a clanurilor, a interlopilor.

ADVERTISEMENT

A fost foarte interesant și ne-am împrietenit. Timp de câteva luni am făcut această documentare despre ce înseamnă infractori, ce efect au asupra vieților noastre. Pentru mine a fost foarte important. Mă ajută să mă gândesc și să-mi fac situațiile și intențiile”, a povestit Mădălina Craiu.

„Sunt niște momente atât de traumatizante”

Din viața Ilincăi nu lipsesc situațiile periculoase, astfel că Mădălina Craiu a mărturisit că anumite secvențe o consumă mult din punct de vedere emoțional și că trebuie să se transpună în „locuri întunecate”.

ADVERTISEMENT

„De obicei astea care sunt grele emoțional. Mă duc într-un loc foarte întunecat. Am avut o secvență acum în sezonul doi în care Ilinca era în pericol de viață și de moarte. E foarte întuneric când te duci acolo.

Și apropo de documentare, vorbisem foarte mult despre oameni răniți, despre ce se întâmplă într-un context cum a fost ea în primul sezon, cu cuțitul în gât. Adică sunt niște momente atât de traumatizante, ca să le accesezi e destul de întuneric”, a afirmat actrița din Clanul.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă cu Ilinca din Clanul. Personajul Mădălinei Craiu trece printr-o transformare

De asemenea, Mădălina Craiu a dezvăluit că de la primul sezon și până acum, Ilinca a trecut printr-o continuă transformare, iar momentele de tipul celor menționate anterior au făcut-o să atingă un alt prag al maturității.

„Cred că s-a maturizat Ilinca și cred că trecând prin tot ce a trecut și prin toate descoperirile din primul sezon, a ajuns într-o perioadă mai matură a vieții ei, în care încearcă ce se întâmplă. Încearcă să acceptă această nouă lume care intră în viața lor, mafia…”, a susținut Mădălina Craiu.

În plus, relația Ilincăi cu Tudor din Clanul se schimbă și ea, astfel că cei doi verișori încearcă să-și salveze relația și să accepte că viața lor acum este cu totul alta, chiar dacă personajul Mădălinei Craiu știe că nu există transparență completă între ei.

„Știi ce mi-a plăcut foarte tare? Am avut acum la începutul celui de-al doilea sezon, o secvență cu Ilinca și Tudor în care în cele din urmă și eu și Denis am stabilit că o să acceptăm această situație. Tudor o minte pe Ilinca. Ilinca în cele din urmă acceptă.

Ei tot se iubesc până la urmă, așa că mergem pe liniște între noi și am încercat sezonul ăsta să ne înțelegem reciproc și să nu mai fie conflictual”, a completat vedeta serialului Clanul.

ADVERTISEMENT