Mădălina Ghenea o va interpreta pe Sophia Loren în filmul „House of Gucci”, iar din distribuție face parte și faimoasa cântăreață Lady Gaga. Pelicula este filmată în locații superbe din Italia, cum ar fi Roma, Florența, Milano, Aosta și Como.
La momentul actual, nu se cunosc foarte multe detalii despre rolul interpretat de Mădălina Ghenea și pe internet sunt puține imagini de la filmări, iar fanii așteaptă cu nerăbdare mai multe detalii.
Premiera filmului ar trebui să aibă loc în luna noeimbrie a acestui an, dar ar putea fi amânată până în 2022 din cauza pandemiei de coronavirus.
Pe contul de Instagram al peliculei au apărut deja câteva imagini cu Mădălina Ghenea, care apare alături de faimosul actor Al Pacino. Filmul urmăreștepovestea morții lui Maurizio Gucci, interpretat de Adam Driver, nepotul lui Guccio Gucci, scrie verdict.ro.
În 1995, fostul șef al casei de modă fondată de Guccio Gucci, Maurizio Gucci, a fost împușcat chiar în timp ce se afla în biroul său din Milano. Lady Gaga o va interpreta pe fosta lui soție, Patrizia Reggiani, cea care a pănuit uciderea acestuia și a angajat patru oameni care să o ducă la capăt.
Patrizia Reggiani, a fost condamnată la 29 de ani de închisoare, însă a stat în spatele gratiilor numai 18, fiind eliberată în 2016. Întrebată de ce nu a plănuit singură totul, Patrizia a răspuns scurt că „Nu văd atât de bine. Nu voiam să ratez”, potrivit The Guardian.
Vezi această postare pe Instagram
Mădălina Ghenea arată foarte bine la cei 32 de ani pe care îi are și a spus, la un moment dat, că nu se folosește de filtre și alte modificări pentru a arăta altfel decât în realitate. Actrița știe că nu este perfectă, dar viața de fotomodel a învățat-o cum să-și ascundă unele defecte.
„Adevărul este că sunt o persoană normală, nu am picioare kilometrice, am celulită și puțină burtă, nu am fundul perfect, dar poate că cei 20 de ani de muncă m-au învățat cum să pozez și să-mi ascund defectele.
Prefer să o arăt pe Mădălina care nu pozează și nu este retușată, fără filtre, într-un videoclip selfie în oglindă. Recunosc că de multe ori mi se întâmplă să văd fotografii făcute în aceeași zi, în același loc, dar din unghiuri diferite, obiective diferite și să arăt ca o persoană complet diferită. (…)
Dar, în cele din urmă, cei care mă cunosc știu cine sunt cu adevărat și adevărul este că realitatea este mult mai importantă decât lumea virtuală”, spunea vedeta cu ceva timp în urmă.