Mădălina Ghenea are o carieră de succes în Italia și este mama unei fetițe. Charlotte a împlinit deja patru ani, iar mama sa are grijă să-i dedice mult timp.
Recent, cele două au fost surprinse la plajă. Mădălina a făcut senzație în costume de baie decoltate și a avut parte de momente speciale alături de copilă.
Cele două au fost surprinse bălăcindu-se sau dându-și pupici. Atmosfera pare a fi una relaxată, plină de zâmbete și voie bună.
Mădălina Ghenea s-a distrat alături ce cei mici, a construit castele de nisip și s-a bucurat de vremea frumoasă.
Mădălina Ghenea a împlinit recent 34 de ani. Charlotte a venit pe lume în 2017 și este copilul rezultat din relația cu Matei Stratan.
Cei doi s-au despărțit la scurt timp după nașterea micuței. Fetița locuiește alături de mama ei, în Italia.
Actrița este foarte rezervată cu privire la copilă, evitând s-o expună în mediul online. De altfel, aparițiile publice ale celor două împreună sunt destul de rare.
Frumoasa româncă se bucură de o carieră de succes în Italia. Frumusețea acesteia este comparată cu cea a faimoasei Sophia Loren.
Recent, ea a jucat în filmul „House of Gucci”, interpretând rolul celebrei actrițe: „în cele din urmă pot spune asta, am ținut acest secret profesional vreme de cinci luni. De fiecare dată când am auzit sau am citit că sunt conectată cu acest proiect și cu Sophia Loren, mă simțeam de parcă aș fi comis o crimă”.
„Ca să fie clar, este pentru prima dată când vorbesc despre proiect, am fost șocată să văd că scena mea deschide trailerul și să văd că împart ecranul, chiar și pentru câteva secunde, cu acești monștri sacri”, a scris ea pe Instagram.
„Viața este atât de ciudată! Merit asta!? Tot ce pot spune este că sunt atât de mândră ❤️? Mulțumesc pentru această oportunitate care mi-a schimbat viața, zeule Ridley Scott,”a adăugat.