News

Mădălina Vlangăr, noua șefă a IPJ Constanța, în scandal cu șefii de la București, pe banii de la ONU. IGPR o acuză de ”dorință de îmbogățire”

Șeful demisionar al IPJ Constanța, Adrian Glugă și cel proaspăt numit, Mădălina-Sorina Vlangăr, au dat în judecată IGPR și MAI, după ce au participat la misiuni internaționale.
01.09.2023 | 17:07
Madalina Vlangar noua sefa a IPJ Constanta in scandal cu sefii de la Bucuresti pe banii de la ONU IGPR o acuza de dorinta de imbogatire
Mădălina Vlangar, noua șefă a IPJ Constanța / Foto: Ct100.ro
ADVERTISEMENT

Chestorul Adrian Glugă, șeful IPJ Constanța, a căzut în dizgrația superiorilor lui după greșelile comise de polițiști în cazul accidentului mortal comis de un șofer drogat, în localitatea 2 Mai. În locul lui a fost propusă Mădălina-Sorina Vlangăr, care devine prima femeie aflată în fruntea unei structuri județene de poliție.

Ce au în comun fostul și actualul șef al IPJ Constanța

Vlangăr a fost prezentată ca un polițist de carieră, cu misiuni internaționale la activ, care are ca obiectiv principal reformarea instituției pe care o conduce. Totuși, cei doi ofițeri au mai multe lucruri comune decât s-ar crede la prima vedere.

ADVERTISEMENT

De exemplu, atât Glugă cât și Vlangăr au participat la misiuni în străinătate. Astfel, fostul șef al IPJ Constanța a fost plecat timp de doi ani în Haiti, la Port-au-Prince, unde a fost șef al Unității de Securitate/Operații  – Centrul Mixt de Analiză, Misiunea Națiunilor Unite.

Pe de altă parte, Vlangăr a fost în Timorul de Est, ofițer specialist la Centrul ONU de Operațiuni Comune din Dili și în Kosovo, consilier principal la Misiunea OSCE.

ADVERTISEMENT

Hotărârea de guvern, ”ascunsă” de șefii de la București

FANATIK a aflat că, la întoarcere, atât Glugă, cât și Vlangar au dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul general al Poliției Române, pe motiv că nu le-a fost achitată diurna în valută dar și alocația pentru facilitarea legăturii cu familia.

Cei doi ofițeri și-au pornit acțiunile la o distanță de două luni (noiembrie 2019 – ianuarie 2020) iar cererile adresate instanței sunt aproape trase la indigo.

ADVERTISEMENT

Adrian Glugă și Mădălina Sorina Vlangăr și-au întemeiat chemarea în judecată pe baza prevederilor HG 1086/2004, un act normativ care nu a fost niciodată publicat în Monitorul Oficial, însă care era cunoscut la nivelul structurilor din care cei doi făceau parte.

Inițial, IGPR a refuzat să le acorde drepturile salariale suplimentare, pe motiv că au fost plătiți de partenerii externi, iar Glugă și Vlagnar le-au reproșat superiorilor că nu le-au adus la cunoștință prevederile hotărârii de guvern, despre care au aflat în apropierea termenului de prescripție, după o înștiințare venită din partea sindicatului polițiștilor.

ADVERTISEMENT

Câți bani au cerut Glugă și Vlangăr de la IGPR și MAI

Adrian Glugă, de exemplu, a solicitat instanței să i se plătească diurna de 40 de dolari americani pe zi, la care se adaugă 1 dolar/zi pentru ”facilitarea legăturii cu familia și recreere”, pentru cei doi ani petrecuți în Haiti (septembrie 2012- septembrie 2012).

Mădălina Sorina Vlangăr a cerut, în schimb, să fie plătită pentru cinci ani petrecuți în Timorul de Est și Kosovo (2006 – 2011).

”Astfel, alocația de subzistență este o indemnizație zilnică plătită de către O.N.U. pentru cheltuielile de trai suportate în misiune în legătură cu sarcinile temporare.

Alocația este determinată pe baza cazării pe termen lung, a hrănirii și cheltuielilor ocazionate la punctul de lucru”, se arată în cererea de chemare în judecată.

IGPR, despre acțiunea Mădălinei Vlangăr: ”Nu i s-a creat niciun prejudiciu”

Deși spețele sunt aproape identice, soluțiile au fost diferite. În timp ce Curtea de Apel Galați i-a dat definitiv câștig de cauză lui Glugă, în cazul Mădălinei Vlangăr, lucrurile s-au complicat.

Noua șefă a IPJ Constanța a avut câștig de cauză, pe fond și la apel, însă la recurs, Curtea de Apel București a admis cererea IGPR, trimițând dosarul spre rejudecare.

”Prin modul în care este motivată cererea de chemare în judecată se conturează dorinţa de îmbogăţire fară justă cauză a reclamantului şi nu corectarea unei nedreptăţi, întrucât nu i s-a creat acestuia nici un prejudiciu de către structurile Ministerului Afacerilor Interne pentru perioada în care a participat la misiunile internaţionale.

Astfel cererea de chemare în judecată trebuie analizată din perspectiva legislaţiei aplicabile atât la nivelul organizaţiilor internaţionale (în speţă, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană), cât şi la nivelul României, prin raportare la perioadele în care intimatul a participat la misiunile internaţionale”, a arătat avocatul IGPR, în cererea de admitere a recursului.

Dosarul a fost retrimis la Tribunalul București și nu s-a finalizat nici astăzi, Mădălina Sorina Vlangăr fiind, în continuare, în proces cu Inspectoratul General al Poliției Române.

ADVERTISEMENT
VIDEO Singurul filmuleț cu Bruce Lee într-o luptă MMA! Imagini incredibile publicate după...
VIDEO Singurul filmuleț cu Bruce Lee într-o luptă MMA! Imagini incredibile publicate după jumătate de secol
Lovitură de teatru în dosarul tragediei de la 2 Mai: judecătoarea Ancuța Popoviciu,...
Lovitură de teatru în dosarul tragediei de la 2 Mai: judecătoarea Ancuța Popoviciu, recuzată și transferată în aceeași zi
BREAKING NEWS! Incendiu cu degajări mari de fum lângă stadionul DINAMO! Autoritățile au...
BREAKING NEWS! Incendiu cu degajări mari de fum lângă stadionul DINAMO! Autoritățile au intervenit în forță!
Ciprian are un service auto mobil, iar afacerea sa este înfloritoare. Cât te...
Ciprian are un service auto mobil, iar afacerea sa este înfloritoare. Cât te costă dacă ai făcut pană şi chemi mecanicii la faţa locului
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste...
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Ultima oră / Îndrăgita actriță a ajuns în stare gravă la spital, în...
Ultima oră / Îndrăgita actriță a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident. 'Va fi o recuperare lungă'
Guvernul „arde” bătrânii la buzunare. Cine sunt seniorii care nu primesc nimic în...
Guvernul „arde” bătrânii la buzunare. Cine sunt seniorii care nu primesc nimic în plus la pensie
Scene șocante în Parlamentul României. Doi deputați s-au luat la bătaie. Ce a...
Scene șocante în Parlamentul României. Doi deputați s-au luat la bătaie. Ce a urmat apoi
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să...
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Șofer român de TIR, reacție uluitoare când e prins într-o parcare din Belgia...
Șofer român de TIR, reacție uluitoare când e prins într-o parcare din Belgia că dormea în camion. „Șeful preferă să plătească amenda, e mai ieftin decât hotelul”
Irinel Columbeanu, prima veste bună de când e la azil. Fostul soț al...
Irinel Columbeanu, prima veste bună de când e la azil. Fostul soț al Monicăi Gabor scapă de problemele cu banii? Ce veste a primit