MAE îl contrazice pe Teodor Meleșcanu, cu privire la confruntarea politică din Republica Moldova

Eduard Popa   
in Hot News
11/06/2019, 15:27
MAE îl contrazice pe Teodor Meleșcanu, cu privire la confruntarea politică din Republica Moldova
Ministerul Afacerilor Externe îl contrazice pe Teodor Meleșcanu în ceea ce privește problemele din Republica Moldova *foto: facebook MAE

Ministerul Afacerilor Externe anunță o schimbare radicală de poziție în ceea ce privește problemele care au loc în acest moment la Chișinău. Astfel, la doar o zi după ce ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a dat de înțeles că România ar fi de acord cu alegeri anticipate, cerute de partidul condus de oligarhul Vlad Plahotniuc, MAE a emis un comunicat de presă prin care anunță că sprijină alianța formată din partidul pro-european ACUM și pro-rușii președintelui Igor Dodon.

MAE, comunicat de presă care îl contrazice pe Teodor Meleșcanu

Ministerul Afacerilor Externe a redactat într-un comunicat de presă faptul că ”într-un stat democratic, voința cetățenilor, exprimată prin vot și reflectată în configurația politică a Parlamentului, este singura care asigură un proces politic legitim, bazat pe dialog”. Poziția MAE este una similară cu cea a Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii, cele care au recunoscut dreptul coaliției PSRM – ACUM pentru a forma un guvern, în ciuda opoziției Curții Constituționale a Moldovei.

MAE prezintă însă și o particularitate cu privire la integritatea teritorială a Moldovei: „Totodată, România apreciază de relevanță majoră continuarea poziției Republicii Moldova în privința reglementării dosarului transnistrean, cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova în granițele sale internațional recunoscute și cu neafectarea vectorului său pro-european”, se mai arată în comunicatul prezentat de g4media.ro. Această precizare vine cel mai probabil ca o formă de îngrijorare față de zvonurile privind cărora Igor Dodon și-ar dori o federalizare a țării vecine, la cererea Moscovei.

Ministerul Afacerilor Externe îl contrazice pe Teodor Meleșcanu în ceea ce privește problemele din Republica Moldova *foto: caleaeuropeana.ro
Ministerul Afacerilor Externe îl contrazice pe Teodor Meleșcanu în ceea ce privește problemele din Republica Moldova *foto: caleaeuropeana.ro

MAE îl contrazice astfel pe Teodor Meleșcanu

Precizările ministerului vin la o zi după ce Teodor Meleșcanu a dat de înțeles că România ar fi de partea oligarhului Vlad Plahotniuc, cel despre care se spune că ar fi un apropiat al elitelor politice de la București.

„Nu există instituția recunoașterii guvernului, există recunoașterea unui stat. Noi suntem preocupați că există o situație explozivă și vrem să subliniem că trebuie găsite modalități de a fi depășită această situație. Atunci când lucrurile se încurcă, soluția e să ne întoarcem la electorat. Alegerile anticipate din 6 septembrie nu ar fi o mare problemă”, s-a eschivat Meleșcanu.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles