Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat cu un mesaj ferm la adresa consilierului lui Putin, Nikolai Patruşev, cel care a afirmat că UE a pierdut dreptul de a vorbi în numele României.
La începutul acestei săptămâni, Nikolai Patrușev, fost secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, în prezent consilier al lui Vladimir Putin, a făcut o serie de referiri la România și la Republica Moldova, într-un interviu acordat presei ruse.
Fostul șef al FSB a spus că Uniunea Europeană (UE) nu mai are dreptul de a reprezenta România și alte țări ”interesate de a lua o poziție echilibrată faţă de Rusia”.
”Conducerea UE, de exemplu, a pierdut de mult dreptul de a vorbi în numele multora dintre membrii săi, precum Ungaria, Slovacia, Austria, România şi alte câteva ţări europene interesate de stabilitatea în Europa şi de adoptarea unei poziţii echilibrate faţă de Rusia”, a susținut apropiatul lui Putin.
Acesta a amenințat grav Republica Moldova. Patrușev a spus că politica anti-rusească a autorităților de la Chișinău poate avea drept consecință ”încetarea existenţei acestei ţări ca stat”.
Miercuri, într-o primă reacție față de aceste poziții agresive venite de la Kremlin, Ministerul Afacerilor Externe român a notat că declarațiile lui Nikolai Patrușev, ”nu conțin nimic nou”, ci sunt ”aceleași teme agresive de propagandă și dezinfomare cu care Moscova ne-a intoxicat”.
”Declarațiile lui Nikolai Patruşev nu conțin nimic nou. Sunt aceleași teme agresive de propagandă și dezinformare cu care Moscova ne-a intoxicat, îndeosebi în ultimii ani.
Aceste pronunțări publice repetitive nu pot ascunde realitatea: faptul că Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei, încălcând Carta ONU și dreptul internațional, și că derulează acțiuni hibride masive și sistematice împotriva Republicii Moldova.
Totodată, în pofida tuturor acțiunilor prin care Rusia urmărește să creeze diviziuni în Europa, realitatea rămâne că Uniunea Europeană a acordat și continuă să asigure un sprijin multidimensional semnificativ Ucrainei, în toate domeniile, și să sancționeze Rusia”, se arată în comunicatul MAE.
De notat că mâna dreaptă a lui Vladimir Putin a mai punctat că Ucraina va înceta să existe ca stat încă din 2025. Patrușev a avertizat că acest stat nu se va număra printre prioritățile noului președinte al SUA, Donald Trump.