Sport

Mafia pariurilor, sume amețitoare pentru a mitui arbitri. Cât se plătește pentru un meci trucat

Sunt tot mai dese cazurile de trucare a meciurilor în favoarea mafiei pariurilor, iar ultima notă trimisă federațiilor arată o nouă metodă prin care se încearcă mituirea arbitrilor.
31.12.2021 | 10:03
Mafia pariurilor sume ametitoare pentru a mitui arbitri Cat se plateste pentru un meci trucat
Sunt tot mai dese cazurile de trucare a meciurilor în favoarea mafiei pariurilor, iar ultima notă trimisă federațiilor arată o nouă metodă prin care se încearcă mituirea arbitrilor. Sursă foto: skysports.com
ADVERTISEMENT

În 2018, un cunoscut arbitru din prima ligă a Serbiei, Srdan Obradovic, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a acordat un penalty controversat într-un meci din lupta pentru calificarea în Europa League.

În 2015, în timpul procesului de la Bochum deschis împotriva mafiei pariurilor care influenţa fotbalul şi care a dezvăluit nu mai puţin de 200 de meciuri trucate în Europa din perioada 2009-2010, a apărut şi numele arbitrului olandez Serdar Gozubuyuk care a condus la centru meciul Genk – Astra Giurgiu din Eutopa League.

ADVERTISEMENT

Mafia pariurilor, o nouă schemă pentru a mitui arbitri

Pandemia de coronavirus a blocat multe legături ale mafiei pariurilor, însă infractorii nu s-au dat bătuți pentru că la mijloc sunt foarte mulți bani și au pus la punct o metodă prin care să poată mitui arbitri din Europa.

Conform The Sun, deoarece accesul direct la fost blocat de restricțiile impuse de Covid-19, capii rețelelor folosesc acum un software sofisticat prin care contactează arbitrii de top de pe bătrânul continent și le propun să trântească meciuri din diferite competiții pentru suma de 30.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Sistemul a fost descoperit de Europol, care a transmis un mesaj de avertizare către mai multe federații naționale din Europa. ”Infractorii au făcut uz de tactici de criminalitate cibernetică nevăzute anterior în cazurile de corupție raportate, arătând faptul că aceste grupări au trecut la un nivel superior”, se arată în mesaj.

Pandemia a schimbat strategia

”Au fost cazuri în care un presupus organizator de meciuri a încercat să recruteze arbitri pentru a manipula meciurile prin intermediul rețelelor sociale. Această evoluție poate fi accelerată de pandemia de Covid, în timpul căreia infractorii cibernetici și-au diversificat și și-au intensificat activitățile criminale.

ADVERTISEMENT

Considerăm că aceștia vor continua probabil să încerce să contacteze jucătorii, arbitrii și alți oficiali prin intermediul rețelelor sociale și utilizarea unor mesaje mai sofisticate, inclusiv conținut personalizat și tehnici de manipulare”, se mai arată în nota celor de la Europol.

Mesajele de pe rețelele de socializare provin de la bande criminale din Asia și au fost trimise în limba engleză, dar nu există dovezi că arbitrii britanici au fost vizați de aceste încercări.

ADVERTISEMENT

Tenisul, un alt sport vizat de mafia pariurilor

Unul dintre internaţionalii italieni, Ciro Immobile, vedeta lui Lazio, s-a aflat într-o situaţie deloc plăcută în urmă cu mai bine de doi ani, atunci când numele său a apărut într-un megascandal cu mafia pariurilor.

Dar mafia pariurilor nu acționează numai în fotbal. La începutul lui 2018, după urcarea spectaculoasă în clasamentul WTA, jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu a dezvăluit că a fost contactată prin mesaje pe telefon pentru a truca meciuri.

Tenismenii Florin Mergea şi Marius Copil au povestit cu ceva timp în urmă cum trăiesc jucătorii în această realitate a pariurilor, mărturisind că nu le este deloc uşor. Mai mult, Copil a afirmat că a fost contactat direct pentru a ”trânti” o întâlnire.

ADVERTISEMENT