Life

Magda Pălimariu a născut! Primele imagini cu bebelușul vedetei de la Vremea

Magda Pălimariu a născut, vedeta de la Pro TV postând și primele imagini cu bebelușul ei, venit pe lume chiar în ziua în care prezentatoarea de la Vremea a împlinit 43 de ani.
20.08.2022 | 12:45
Magda Palimariu a nascut Primele imagini cu bebelusul vedetei de la Vremea
Magda Pălimariu a născut un băiețel perfect sănătos chiar în ziua în care împlinește 43 de ani / Fotomontaj: Fanatik

Magda Pălimariu, una dintre cele mai frumoase prezentatoare TV de la noi, a născut un băiețel. Venirea pe lume a bebelușului este motiv de dublă sărbătoare pentru vedeta de la Vremea, având în vedere că a născut chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani.

Magda Pălimariu a născut! Primele imagini cu bebelușul

Magda Pălimariu care a împlinit, astăzi, 20 august 2022, 43 de ani, a adus, pe lume, de dimineață, un băiețel perfect sănătos. Vedeta de la Pro TV a și publicat, deja, pe conturile ei de socializare, primele imagini cu bebelușul care îi face viața mai frumoasă.

”Ce cadou mai minunat pe lumea asta, puteam primi de ziua mea? ♥️ Și mai e și data căsătoriei noastre mâine! Dumnezeu ne-a binecuvântat cu minunea asta de băiețel mult dorit și așteptat. 🎊🎉Mulțumim Doamne!! Suntem recunoscători pentru tot!!”, a notat Magda Pălimariu alături de fotografiile cu băiețelul ei.

Magda Pălimariu a anunțat acum două luni că va naște un băiețel, recunoscând că primele luni de sarcină au fost unele cât se poate de dificile pentru ea. Asta, explica vedeta, este și motivul pentru care în ultima perioadă a lipsit de pe micile ecrane.

”Am avut o perioadă destul de grea în primele cinci luni de zile, de aceea am și decis să iau această pauză prelungită de la muncă. Stări de greață, vertij, oboseală, dureri – le-am avut pe toate. Și nici nu fac parte din categoria gravidelor care dorm foarte mult în perioada sarcinii.

Din contră, dorm destul de puțin, așadar mă simt destul de epuizată zi de zi, cu toate că înțeleg că perioada grea, în care nu mai poți dormi deloc, abia de acum începe. Dar gândul că în curând o să îmi țin copilașul în brațe și bucuria pe care o am în suflet știind că nu mai e mult până în acel moment îmi dau putere să trec peste toate”, spunea, pe Facebook, Magda Pălimariu.

Magda Pălimariu s-a căsătorit în mare secret

Anul trecut, pe 21 august, Magda Pălimariu și Ionuţ Eriksen, un bărbat cu origini norvegiene, care ocupă o funcţie importantă, aceea de preşedinte al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române în Oslo, s-au căsătorit.

Evenimentul, unul foarte discret, a avut loc la Primăria Sectorului 1 din Capitală, iar cununia religioasă la Biserica de pe strada Academiei. Petrecerea de nuntă s-a desfășurat la un local de fițe din zona de nord a Bucureștiului.

Prezentatoarea TV a avut, la nuntă, o ținută care a impresionat pe toată lumea. Rochia de mireasă  a fost una albă, mulată pe formele de fotomodel al vedetei de la Pro Tv, iar unul dintre umeri, pentru a accentua senzualitatea Magdei Pălimariu, a fost lăsat gol.

Magda Pălimariu locuiește mai mult în Norvegia

Magda Pălimariu a decis, după ce s-a căsătorit cu afaceristul Ionuţ Eriksen, să locuiască mai mult în Norvegia. În acest el, a explciat vedeta, va petrece mai mult timp alături de soțul ei, preşedinte al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române în Oslo.

”Așadar, în următoarea perioadă voi sta mai mult timp în Norvegia, să mă bucur de locurile frumoase de acolo, sa petrec mai mult timp în țara din care face parte familia mea acum și să mă acomodez cu clima și felul în care trăiesc oamenii în acele locuri”, a precizat Magda Pălimariu pe conturile ei de socializare.

Mai mult, de-a lungul ultimelor luni, Magda Pălimariu a stat departe de televiziune și s-a relaxat în Norvegia, țara ei de adopție, postând nenumărate fotografii cu frumusețile din țara nordică.