„Ha, ha, Hagi!”, râsul campionului. Hagicianul trăznit și lacrima lui Gigi. La Ovidiu

… „Și Lumina luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o”. Așa sună două versuri din Evanghelia după Ioan, proabil atât de cunoscută lui Gigi Becali. Dar e simplu să cunoști, e mai greu să desăvârșești. Astăzi, desăvârșirea îi aparține altui „G”, Gică Hagicianul. „Ha, ha, Hagi”, se amuzau, în urmă cu mulți ani, suporterii nemți, la un meci terminat la egalitate cu Naționala României. „Ha, ha”, am mai bâlbâit și unii dintre noi, în anumite momente, în care Hagi ne-a enervat. Astăzi, ne scoatem pălăriile și îl salutăm, cu demnitate, pe cel mai demn Far care a luminat un campionat dirijat din sufragerie.

„Ha, ha, Hagi!”, cântecul unei nopți trăznite de revelație. La Ovidiu, pe urmele vinului cu gust regal

„Ha, ha, Hagi!”… La ora la care scriu aceste rânduri, la Ovidiu nu e mare, e o maree de suflete, ale unor marinari încântați când pescărușul s-a cocoțat nu pe val, ci deasupra torentului. Sufrageria lui Gigi Becali s-a transformat în subsol, iar din bunkerul propriei idolatrii, magnatul fecesebist a înțeles, în sfârșit, cine e Nașul. Hagi l-a bătut pentru că știe fotbal, pentru că știe să reinventeze și să se retrăiască pe sine însuși, în loc să se mintă cu vorbe.

Un campionat durează cât o viață. Important este dacă la final mor energiile negative și triumfă fulgerul sau dacă moartea pasiunii se urcă la pupitru. Și Lumina luminează în întuneric… Farul este campioană pentru că Hagi și elevii lui trăiesc frumos. Și delicat. L-am văzut pe Gică, furios pe tușă. Avea ceva din Paul Newman în filmul „Infernul din zgârie-nori” (1974). Hagi și-a transformat infernul într-un scut. Este un antrenor care nu păcălește fotbalul, care se reinventează și care învață, zilnic, ce înseamnă, nu SĂ FII Hagi, ci SĂ RĂMÂI Hagi. La Constanța. „Pentru că nu mai suntem Viitorul, suntem Farul!”…

La Ovidiu, unde lacrima poetului s-a transformat în vin, pentru că petrecerea este justă, justificată și justițiară, există o singură umbră care plânge. Aceea a latifundiarului. Pentru că vorbele multe, lingușirile care îi ridică moralul autocratului și antrenorii luați de la târg nu țin loc de fișa postului unui patron modern. Patronul modern tace și construiește. Nu se lăfăie în public și niciodată nu spune ce gândește, pentru ca a doua zi să schimbe macazul.

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

Liderul adevărat ia decizii cruciale, în momente de cumpănă, precum un pilot pe un avion F-18, care n-are timp de… pamflete. Hagi a devenit un asemenea lider. Liderul, nea Gigi, nu este un șef de trib. Este un trăitor, care mănâncă din aceeași gamelă cu ostașul de rând.

Pedagogul de școală nouă, în plină grevă a profesorilor

La golul de 2-2, marcat de Tudor Băluță, parcă s-a învinețit orizontul, iar largul mării a devenit interiorul nostru, al tuturor celor care simțeam că vom fi martorii unui trofeu înmânat celor îndreptățiți. Frunze ca de bronz parcă îi crescuseră pe frunte lui Gheorghe Hagi. Nu știm ce s-a întâmplat la pauză, dar, la modul în care au jucat Mazilu & co. în repriza a doua, cu certitudine ține de domeniul pedagogiei sănătoase. Da, „ha, ha”, în plină grevă a profesorilor, Hagi devine pedagogul de școală nouă…

„La Reconquista”. Termenul poate fi exagerat în acest context, dar, la bucurie, metafora redevine legitimă. Reconquista, campania prin care regatele din nordul Hispaniei, la vremea aceea, au recucerit Peninsula Iberică din mâinile musulmanilor este, cumva, similară cu temerara campanie a lui Hagi, care, după șase ani, își recuperează laurii.

La vremea aceea, antrenorul Gheorghe Hagi câștigase titlul cu Viitorul. Mai târziu echipa s-a desființat. E greu pentru un truditor să-și vadă visul despletit. Hagi n-a picat odată cu cărămizile. Nu-l cheamă „Walker”, dar a mers mai departe. A devenit un „Far”.

Digisport.ro

FOTO Un nou cuplu celebru. După un an de speculații, a anunțat relația și “internetul a explodat”

Mulțumim, Majestate!

Reconquista lui Hagi înseamnă o bucurie pentru orice romantic al oricărei lumi, din cele posibile. Copiii care îl fugăreau pe iarbă, înaintea momentului premierii, Ianis, vorbind la televizor, Mazilu, care la 17 ani s-a maturizat peste noapte, Santos, luat gratis după „divorțul” de Botoșani, toate astea țin de zona sensibilei noastre reinventări. Și pentru că orice Reconquista are parfum iberic, ne trebuia și un… Luis. Munteanu. Asul lui Hagi, recuceritorul…

La finala campionatului a fost frumos. A fost de zahăr. Am avut parte de un poem care a încheiat un campionat-pamflet și un ciclu plictisitor și „bursucit” de ceferism, de ifose și de proteste. Farul – FCSB a fost revolta miracolului care s-a plictisit de rutină. Rutina nu doar că plictisește, ci îmbolnăvește și naște marote. Farul lui Hagi este viu. Ironiile țării merg către locațiile în care gura bate puterința. Este o lecție de viață pe care Gigi și al său Meme nu prea au deprins-o, sau se feresc de ea…

Gică Hagi a mai cucerit ceva. Certitudinea. Asta îi lipsea, pentru că mulți au spus că primul său titlu câștigat ca antrenor a fost, ba o „nimereală”, ba un „aranjament”. S-au debitat multe prostii la vremea aceea. Acum, Hagi i-a învins pe toți. Inclusiv pe mine, unul dintre contemporanii care l-am criticat pe vremuri, însă din alte considerente.

Eu, cel care scriu acest articol, sunt un om fericit. Și da, am ținut cu Hagi. Am ținut, pentru că am simțit că mă va recâștiga. Nu ca pe un titlu, ci ca pe un prieten. Mulțumesc, Gheorghe Hagi, astăzi mă simt și eu campion, deși nu sunt suporterul Farului Constanța! Mulțumesc, Majestate!