News

Mai mulți artiști din țară, vizați într-un dosar de înșelăciune. Cum au păcălit statul în perioada pandemiei

Poliția Română a efectuat, joi dimineață, numeroase percheziții. Mai mulți artiști din țară sunt vizați într-un dosar de înșelăciune. Cum au păcălit statul în perioada pandemiei.
09.03.2023 | 11:25
Mai multi artisti din tara vizati intrun dosar de inselaciune Cum au pacalit statul in perioada pandemiei
Poliția Română, descinderi la mai mulți artiști din țară. Sunt acuzați că au încasat sume uriașe în timpul pandemiei. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Perioada pandemiei de Covid-19 a fost una extrem de grea pentru artiștii din România, obligați de restricții să-și anuleze toate concertele. Au existat însă și persoane care ar fi profitat de pe urma acestei crize sanitare.

Poliția Română, descinderi la mai mulți artiști din țară. Sunt acuzați că au încasat sume uriașe în timpul pandemiei

Poliția Română informează, într-un comunicat, că mai mulți artiști din București și din alte cinci județe ale țării sunt cercetați într-un dosar de înșelăciune. Aceștia ar fi obținut sume uriașe pentru concerte fictive, pe care au pretins că le-au anulat în timpul pandemiei.

ADVERTISEMENT

În acest sens, 12 percheziții au avut loc, joi dimineață, în București, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Constanța și Bacău. La acțiuni au luat parte polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Verificările s-au derulat într-un dosar de înșelăciune, care vizează mai multe persoane suspectate că au obținut indemnizații de la AJPIS (Agenția Județeană pentru Plăți şi Inspecție Socială), pe baza unor documente false, care arată că activitatea artistică a fost afectată de pandemia Covid-19.

ADVERTISEMENT

Poliția anunță că a pus în executare 15 mandate de aducere, urmând ca persoanele găsite să fie duse la audieri. Prejudiciul total cauzat de aceste persoane este estimat la suma de peste 560.000 de lei.

Cum au acționat artiștii pentru a pune mâna pe indemnizații

Reprezentanții IGPR explică și modul în care acționau suspecții de înșelăciune. Astfel, în 2020 și 2021, cea mai dificilă perioadă a pandemiei de Covid-19 în țara noastră, persoanele suspecte au beneficiat de ajutorul a patru administratori ai unor societăţi comerciale pentru a întocmi, în fals, contracte de prestări servicii.

ADVERTISEMENT

Au reușit prin aceste documente să ateste, în fals că, în perioada pandemiei de SARS-CoV, activitatea lor artistică ar fi fost afectată. Într-un final, au obținut indemnizații de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa.

”Din investigaţiile efectuate a reieşit că, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, cu ajutorul a patru administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii.

ADVERTISEMENT

Prin intermediul acestor documente, s-ar fi atestat în fals că, în contextul pandemiei de COVID-19, ar fi fost afectată activitatea artistică, iar, astfel, ar fi fost obţinute indemnizaţii de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa”, a transmis Poliţia Română.

ADVERTISEMENT