Sporturi

Mai poate Roger Federer să revină încă o dată după accidentare? Modelul pe care vrea să îl urmeze elvețianul pentru a scrie istorie și la 40 de ani

11.06.2020 | 10:24
Mai poate Roger Federer sa revina inca o data dupa accidentare Modelul pe care vrea sa il urmeze elvetianul pentru a scrie istorie si la 40 de ani
ADVERTISEMENT

În plină incertitudine din cauza pandemiei de coronavirus, o veste tristă a lovit miercuri circuitul ATP. În cazul lui Roger Federer, lucrurile au devenit cât se poate de clare. Cel mai titrat sportiv din istoria tenisului masculin nu va mai fi prezent la niciun turneu în 2020!

Mai poate Roger Federer să revină încă o dată după accidentare?

Roger Federer a anunțat pe contul său de Twitter că a fost supus unei a doua artroscopii la genunchiul drept, după cea efectuată în luna februarie. Starul elvețian a precizat că vrea să își ofere timpul necesar pentru o recuperare sută la sută și astfel a luat decizia de a închide încă de acum actualul sezon. Un sezon care oricum a fost grav afectat de pandemia de coronavirus. Inițial, Roger Federer anunțase în luna februarie că va reveni pentru turneele pe iarbă, dar anularea Wimbledon 2020 și această nouă intervenție chirurgicală au dus la schimbarea planurilor.

ADVERTISEMENT

Vestea a produs îngrijorare în rândul fanilor tenisului. Cât de gravă este accidentarea? Îl vom mai vedea pe Roger Federer jucând tenis la nivel înalt? Chiar elvețianul este cel care a încercat să își liniștească numeroșii suporteri. „Abia aștept să revin în circuitul ATP la începutul anului 2021. Am decis că am nevoie de această pauză lungă pentru o recuperare completă, așa cum am înainte de sezonul 2017″, a mai scris FedEx.

2016, anul în care mulți au dat ca terminată cariera lui Federer! Accidentări pe bandă rulantă și sezon încheiat în iulie

Roger Federer a anunțat că este gata să procedeze ca în 2016. În urmă cu patru ani, multă lume a anticipat sfârșitul carierei marelui jucător elvețian. La doar o zi după ce a fost eliminat de Novak Djokovic în semifinale la Australian Open, Federer anunța că va fi nevoit să lipsească la o serie de turnee, inclusiv Indian Wells, din cauza unei accidentări. Tot la genunchi.

ADVERTISEMENT

Revenirea în competiții era programată pentru Miami Open, în luna aprilie, iar adversar în turul 2 urma să îi fie Juan Martin Del Potro. Federer s-a retras cu doar câteva ore înainte de meci, din cauza unui virus la stomac. Astfel, pauza elvețianului s-a prelungit. 10 săptămâni pe bară, după care a venit și o victorie. În fața lui Garcia Lopez, la Monte Carlo. Un nou succes, în fața lui Bautista Agut, iar fanii începeau să creadă că adevăratul Federer s-a întors. A fost la doar două puncte de finala de la Monte Carlo, dar în cele din urmă a fost învins în trei seturi de Jo-Wilfried Tsonga.

Iar problemele s-au întors. Federer s-a retras și de la Madrid, din cauza unor dureri la spate. Deși a fost la un pas să se retragă și de la Roma, fiind în urmă cu pregătirea fizică, a bifat un succes notabil, în minimum de seturi, în fața lui Alexander Zverev. A decis să forțeze, deși se vedea că spatele îi provoacă serioase dureri, și a jucat și contra lui Thiem. A fost învins clar.

ADVERTISEMENT

În speranța că va putea da lovitura la Wimbledon, Roger Federer a decis să nu meargă la Roland Garros. A încheiat astfel o serie incredibilă de 65 de participări consecutive la turneele de Grand Slam. Dar nu a fost suficient, pentru că elvețianul nu și-a regăsit forma nici pe iarbă, suprafața sa preferată. Au fost trei eșecuri dureroase, toate în semifinale. Bătut din nou de Thiem, la Stuttgart, apoi de Zverev la Halle, unde nu mai ratase finala din 2002, și, cel mai dureros, de Miloș Raonic la Wimbledon. După un duel epic de cinci seturi.

A fost eșecul care l-a durut enorm pe Federer, iar elvețianul a luat o decizie drastică. A spus adio tenisului în acel an, după un anunț făcut pe 26 iulie. Mulți au anticipat că este și sfârșitul carierei pentru cel mai mare jucător al tuturor timpurilor.

ADVERTISEMENT

Răspunsul din 2017: 7 trofee câștigate, dintre care două de Grand Slam!

Pentru Roger Federer, care ajungea la 36 de ani, 2017 a fost un an incredibil. Când toți îl credeau terminat, elvețianul a revenit cu un tonus care le-a adus multora aminte că pe Federer îl bați doar dacă vrea el să te lase! Un an în care elvețianul nu a făcut prea multe cadouri. Pentru a-și marca revenirea așa cum se cuvine, Federer a câștigat titlul de Grand Slam cu numărul 18 al carierei: Australian Open 2018. După o finală contra lui Nadal.

Anul incredibil a lui Federer a continuat cu accelerația apăsată la maxim. În 2017, acesta a reușit celebra Sunshine Double (câștigarea Indian Wells și Miami în același an calendaristic) pentru a treia oară în carieră. Și, cum putea fi încununat un an de excepție dacă nu cu o victorie la Wimbledon, pentru titlul de Grand Slam cu numărul 19. Tot în 2017, Federer s-a mai impus în alte patru turnee: Halle, Shanghai și Basel. Parcă din inerție a venit și titlul de Grand Slam cu numărul 20: Australian Open 2018. Avea însă să fie și ultimul pentru Roger. Rămâne de văzut dacă repetarea strategiei din 2016 va da roade și de această dată. În 2021, Federer va împlini 40 de ani.

Meciul cu Nadal pe care Federer regretă că l-a jucat: “Trebuia să mă retrag înainte”

Cu toții ne bucurăm că Roger Federer refuză să se retragă, iar longevitatea elvețianului a fost mereu un punct de discuție. Se pare că va juca și după 40 de ani, iar acest aspect vine datorită unui cumul de factori. Este vorba în primul rând de stilul de joc. unul degajat, fără încrâncenarea de care dau dovadă alți mari jucători, ca Djokovic și Nadal. În plus, elvețianul a fost foarte atent la modul în care și-a gestionat programul. Mai ales atunci când a venit vorba de probleme medicale. 

Prima accidentare a lui Federer a fost în 2008, când a fost nevoit pentru prima dată în carieră să se retragă în timpul unui turneu. Se întâmpla la Paris, iar elvețianul acuza dureri la spate. Retragerea a venit chiar înaintea mult așteptatului meci revanșă cu James Blake, cel care îl învinsese pe elvețian la Jocurile Olimpice de la Beijing, doar câteva luni înainte.

Tot spatele a fost problema și în 2013, la următoarea accidentare a lui Federer. Durerile au apărut în timpul unui duel cu Ivan Dodig, în turul 2 la Indian Wells, și s-au agravat în partida câștigată cu 7-5 în decisiv, în fața lui Wawrinka. Partida cu Nadal, din sferturi, a fost deja prea mult. 6-4, 6-2 s-a impus ibericul, iar Federer avea să declare peste ani: “Am regretat mult timp că am jucat acel meci, nu ar fi trebuit să o fac. Trebuia să mă retrag înainte, probabil chiar după meciul cu Dodig”.

Dacă despre problemele lui 2016 am vorbit în detaliu, Roger Federer nu a fost scutit de dureri nici în 2017, anul de care își aduce aminte cu mare plăcere. Totuși, după finala pierdută la Rogers Cup, în fața lui Zverev, Federer a fost nevoit să declare forfait la Cincinnati, tot cu probleme la spate. În fine, înaintea acestor probleme din 2020, Roger Federer era ultima dată nevoit să se retragă în urmă cu un an, la Roma. Dureri la picior după o victorie obținută cu greu în fața lui Borna Coric.

Fără un istoric bogat al accidentărilor, dar cu o putere de refacere scăzută, lucru normal pentru un sportiv care se apropie de 40 de ani, Roger Federer va încerca să mai demonstreze încă o dată că este un atlet desăvârșit, poate cel mai mare din istoria sportului. În mod normal, el nu ar mai avea nimic de demonstrat. Nimănui! Dar setea de trofee nu a dispărut. Deși a trecut de 100 de cupe în vitrina sa.

ADVERTISEMENT