ADVERTISEMENT
Fotbal international

Mai rămâne Tătărușanu în poarta lui AC Milan? Anunțul „diavolilor”

Autor: Rareș Mușătoiu | 31.10.2020 | 10:45
Mai rămâne Tătărușanu în poarta lui AC Milan? Anunțul „diavolilor”
Mai rămâne Tătărușanu în poarta lui AC Milan? Anunțul „diavolilor” sursă foto: hepta.ro

Ciprian Tătărușanu a fost titular în poarta lui AC Milan în ultimele meciuri, profitând de faptul că Gianluigi Donnarumma, portarul principal al italienilor, a fost depistat pozitiv cu noul virus SARS-CoV-2. Milanezii au anunțat că Donnaruma va reveni la antrenamente cât de curând.

ADVERTISEMENT

Portarul naționalei României a apărat în ultimul meci din Europa League, câștigat de AC Milan cu 3-0 împotriva Slaviei Praga, având o evoluție sigură.

Cu un meci înainte, însă, Tătărușanu a gafat la primul gol înscris de AS Roma în poarta Milanului și a avut o prestație generală extrem de criticată de către presa din Italia.

ADVERTISEMENT

Mai rămâne Tătărușanu în poarta lui AC Milan? Anunțul „diavolilor”

„AC Milan anunță că Matteo Gabbia a fost testat negativ pentru COVID-19 și va fi supus unei verificări medicale mâine, înainte de a se întoarce la activitățile sportive. Mai mult decât atât, Gianluigi Donnarumma și Jens Petter Hauge, ambii asimptomatici, au fost testați negativ.

Autoritățile de sănătate locale au fost informate și ambilor jucători le este permisă revenire la antrenamente”, conform unui comunicat al clubului postat pe site-ul oficial.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, sunt șanse mari că Donnarumma să fie titular în meciul cu Udinese de mâine, în locul lui Tătărușanu.

Milan, start foarte bun de sezon

După primele cinci etape, AC Milan este lider în Serie A, având 13 puncte din 15 posibile. Singurele puncte pierdute de „diavoli” au fost în urma egalului de etapa trecută cu AS Roma, scor 3-3.

ADVERTISEMENT

Milan este la două puncte în fața lui Napoli, ocupanta locului secund, și la patru puncte în fața lui Juventus Torino, care se află momentan pe poziția a cincea.

Forma fotbalistică incredibilă a lui Zlatan Ibrahimovic o ține pe AC Milan pe prima poziție și o anunță drept una dintre echipele care se vor lupta la titlu în acest sezon.

ADVERTISEMENT

Suedezul a marcat șase goluri în doar trei meciuri disputate în campionat, lipsind la două dintre partide, fiind depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Jucătorul în vârstă de 39 de ani nu își arată vârsta și reușește să fie un lider în vestiarul milanezilor, lucru care momentan aduce cu sine rezultate foarte bune în campionat și competițiile europene.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!