News

Majorare mascată de salarii pentru primarii și președinții consiliilor județene. Un spor va fi majorat la 50% din salariul de bază

Sub pretextul unei uniformizări a sporurilor acordate administrației locale pentru proiecte europene, aleșii locali vor beneficia de majorări consistente ale salariilor.
01.02.2023 | 17:27
Majorare mascata de salarii pentru primarii si presedintii consiliilor judetene Un spor va fi majorat la 50 din salariul de baza
Ministrul Marcel Boloș majorează sporurile primarilor Colaj Fanatik/Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Aleșii locali pun presiune pe Guvern de mai multă vreme să li se mărească salariile și, până la urmă, au reușit să-și impună punctul de vedere. Nu doar că o decizie favorabilă la CCR ar putea să le majoreze consistent salariile, dar li se va dubla și sporul pentru gestionarea proiectelor cu fonduri europene sau prin PNRR, în urma unei ordonanțe adoptate marți de către Guvern.

Spor dublat la primari pentru proiectele europene

În momentul de față, salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene sunt calculate având ca reper salariul minim pe economie din 2019, de 2.080 lei, care este înmulțit cu coeficientul de salarizare prevăzut pentru aceste funcții. Printr-o lege adoptată la finele lunii septembrie 2022, termenul de referință a fost schimbat la salariul minim din 2021, care a fost de 2.300 de lei, ceea ce însemna automat o majorare de salarii în administrația locală. USR a contestat legea la Curtea Constituțională, însă aceasta a amânat speța de două ori, ultima dată chiar marți, noul termen fiind fixat pentru 28 februarie.

ADVERTISEMENT

Însă Guvernul nu a așteptat decizia Curții pentru a majora salariile aleșilor locali, găsind o portiță prin care să facă acest lucru într-o formă mascată, printr-o nouă reglementare în ce privește sporul pentru gestionarea fondurilor europene și din PNRR. „Am uniformizat sporul pe care îl acordăm pentru gestionarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă, atât pentru primari şi preşedinţii de CJ, de la 25% la 50%”, a declarat, după încheierea ședinței de Guvern, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Însă ordonanța este mai mult decât o simplă „uniformizare”, întrucât au fost modificate și alte prevederi legale.

Potrivit Legii salarizării 153/2017,  se acordă o majorare de până la 50% pentru „personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență.” În această categorie, intră inclusiv personalul din administrația locală, majorare fiind acordată indiferent de numărul de proiecte în care este angajat, proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.

ADVERTISEMENT

Pentru primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții CJ-urilor care derulează asemenea proiecte, majorarea se fixa la un nivel maxim de 25% după cum urmează: 15% pentru un proiect, 20% pentru două proiecte și 25% pentru cel puțin proiecte. Trebuie spus că nu este nevoie ca aceștia să fie implicați direct în derularea proiectelor, fiind suficient ca unitatea administrativ-teritorială pe care o conduc să fie beneficiar.

Salariile funcționarilor, pretext pentru creșterea sporului

Pornind de la acest cadru legislativ, guvernul Ciucă a operat unele schimbări care au dus nu doar la creșterea lefurilor aleșilor locali, ci și a angajaților din primării. Aceștia din urmă au fost primii beneficiari. Legea salarizării nu permitea ca un funcționar dintr-o primărie sau un CJ să aibă leafa mai mare decât salariul de bază al viceprimarului sau vicepreședintelui CJ, ceea ce limita automat și cuantumul sporului pentru proiectele europene.

ADVERTISEMENT

Printr-o lege intrată în vigoare în ultimele zile ale anului trecut s-a decis salariile funcționarilor care gestionează proiecte europene sau prin PNRR să nu poată depăși salariile viceprimarilor sau vicepreședinților CJ, cu tot cu majorarea de 25% care se poate acorda aleșilor locali. Practic, au fost majorate salariile funcționarilor din administrația locală, cu condiția minimală să fie implicați, cel puțin la nivel teoretic, măcar într-un proiect cu fonduri europene.

Această majorare a salariilor funcționarilor a fost folosită apoi pentru a justifica majorarea lefurilor aleșilor locali, pentru „uniformizarea” sporului pentru fonduri europene. Astfel, primarilor și șefilor CJ, precum și adjuncților acestora, li s-a majorat și lor sporul de la 25% la 50%.

ADVERTISEMENT

Era nedrept să nu aibă aliniat acest procent cu propriii subordonaţi. Discutăm de 50% sporul echipei de proiect şi primarii aveau 25% (…) Un populism ieftin să-l menţinem doar de dragul de a salva aparenţele şi să nu avem curajul acesta de a decide alinierea sporului şi remunerarea hărniciei”, a afirmat Marcel Boloș, într-o emisiune la Euronews.

Criteriile de performanță se lasă așteptate

Ministrul a mai spus că nu toți primarii din România primesc în momentul de față acest spor. Însă chiar Boloș a precizat că administrațiile locale gestionează circa 5.600 de proiecte cu finanțare nerambursabilă, ceea ce ar însemna că un primar trebuie să fie foarte delăsător sau incompetent ca să nu beneficieze de spor întrucât primăria respectivă nu gestionează nici măcar un proiect UE sau prin PNRR.

O altă modificare adoptată marți este eliminarea unei prevederi care spunea că sporul pentru funcționarii administrațiilor locale se putea acorda doar dacă în proiectul respectiv sunt prevăzute sume pentru plata celor implicați. Însă nu toate proiectele permit plăți de natură salarială pentru funcționarii cooptați în derularea lor. Prin eliminarea acestei restricții, funcționarilor li se va acorda sporul indiferent dacă este prevăzut sau nu în bugetul proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile, ceea ce înseamnă că aceste costuri vor trebui suportate de statul român.

Rămâne de văzut care vor fi aceste costuri, Marcel Boloș promițând că vor fi introduse criterii de performanță pentru acordarea sporului. „La aceşti indicatori de performanţă lucrăm în prezent, analizăm posibilitatea ca numărul de contracte încheiate, valoarea contractelor de finanţare încheiate şi tipul de proiecte, nu este totuna dacă o primărie accesează fonduri pentru un proiect de consolidare a capacităţii administrative, şi alta care gestionează proiecte de infrastructură, e o mare diferenţă între cele două categorii de proiecte şi analizăm ca acest spor să fie corelat cu indicatorii de performanţă”, a spus ministrul.

Până acum, sporul de 50% putea fi încasat și cu un singur proiect derulat, dacă funcționarul își omora tot timpul petrecut la muncă cu acel proiect, fără să facă nimic altceva.

ADVERTISEMENT
Tags: