Sport

Malcom Edjouma, marcat de experiența la FCSB: „Plec cu capul sus”

Mesajul transmis de Malcom Edjouma după ce a plecat de la FCSB. Cui i-a mulțumit fotbalistul francez. „A fost un capitol din viață. O școală. Un pas esențial”.
31.12.2025 | 14:32
Malcom Edjouma marcat de experienta la FCSB Plec cu capul sus
Prima reacție a lui Malcolm Edjouma după ce a plecat de la FCSB
ADVERTISEMENT

Malcom Edjouma, mijlocașul francez cu sezoane bune jucate în Superliga României, s-a despărțit de FCSB în această iarnă. Fotbalistul a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant, în care le-a mulțumit tuturor celor de la fostul său club pentru sprijinul acordat în carieră.

FCSB a rămas fără Malcom Edjouma

Gigi Becali i-a propus o prelungire a contractului lui Malcom Edjouma, însă francezul a refuzat. Mijlocașul pleacă de la FCSB și va începe un nou capitol în carieră. A prins puține meciuri în ultimele două sezoane, însă pe final de an a impresionat.

ADVERTISEMENT

Malcom Edjouma a ajuns la FCSB în anul 2022, când Gigi Becali le plătea celor de la FC Botoșani suma de 330.000 de euro în schimbul mijlocașului francez. Acesta a impresionat prin forță și tehnică, însă a fost și criticat pentru lipsa de interes afișată în unele partide.

Malcom Edjouma, mesaj emoționant după despărțirea de FCSB

Aventura lui Edjouma la FCSB s-a încheiat, iar fotbalistul a ținut să transmită un mesaj special foștilor săi colegi și antrenori. Mijlocașul francez a postat o scrisoare de mulțumire pe contul său oficial de Instagram, în care s-a declarat mândru de ceea ce a realizat în campionatul României.

ADVERTISEMENT

„Către întreaga familie FCSB,

ADVERTISEMENT

Am ajuns aici la 25 de ani, încă un copil în mintea mea, plin de vise, îndoieli și dorința de a demonstra cine sunt. Astăzi plec ca un om, format de patru ani intenși de muncă, sacrificii, victorii, momente dificile și, mai presus de toate, lecții. Vreau să mulțumesc clubului pentru încrederea acordată încă din prima zi. Staffului, pentru exigență, îndrumare și respect. Colegilor mei, pentru luptele pe care le-am dus împreună, pe teren și în afara lui.

Și, cel mai important, fanilor, pasiunea, dragostea și energia voastră vor rămâne cu mine pentru totdeauna. M-ați împins de la spate, m-ați susținut și m-ați făcut mai bun. FCSB nu a fost doar un club pentru mine. A fost un capitol din viață. O școală. Un pas esențial în drumul meu ca jucător și ca om. Plec cu capul sus, recunoscător și mândru că am purtat aceste culori timp de patru ani.

ADVERTISEMENT

Cu respect și recunoștință,
Malcom Sylas Edjouma”, a scris francezul pe social media.