Marius Măldărășanu (51 de ani) este antrenorul care a reușit să o aducă pe Hermannstadt în SuperLiga și să o mențină în primul eșalon câteva sezoane, în ciuda problemelor financiare tot mai mari. De curând, fostul principal al sibienilor a dezvăluit cum a vrut Rapid să îi obțină semnătura, dar a sesizat imediat că este înșelat de giuleșteni.
Dat afară de la FC Hermannstadt la începutul lunii decembrie a anului trecut, Marius Măldărășanu a luat o pauză de la antrenorat. Numele său a fost legat puternic de Rapid, chiar și când antrena formația sibiană. Recent, tehnicianul român a dezvăluit când și cum a fost contactat de giuleșteni pentru a prelua echipa de sub Podul Grant.
„(n.r – Cât de aproape ai fost să semnezi cu Rapidul în acești ani?) Au vrut să înceapă proiectul cu mine. Pancone, Maftei, Nico (n.r. – Daniel Niculae). Erau Ovidiu Burcă cu Andrei Nicolescu în conducere. M-au sunat, eu eram la Astra 2. I-am zis lui Dani (n.r. – Coman): «Uite, așa, așa, așa!» . M-am dus și m-am întâlnit cu ei și am discutat. Era o nimica toată, nu era vorba despre bani sau ceva de genul. Pe urmă, când mi-au trimis contractul, totul era diferit. Brut, luam mai puțini bani decât la Astra 2. E vorba de principiu, nu de sumă!”, a spus inițial Marius Măldărășanu.
Ulterior, Măldărășanu a explicat că termenii contractuali nu îi erau favorabili și că i s-a spus că o stagiară greșită a fost motivul pentru care primise totul contrar dorințelor și așteptărilor sale. El a refuzat în cele din urmă să accepte rolul de antrenor al giuleștenilor, considerând că lucrurile ar fi pornit greșit încă din start. „Nu era în regulă. Mai era discuția că dacă promovam an de an, terminam contractul exact când ajungeam în Liga 1. Au fost niște lucruri… Nico era jucător. A fost un pic o luptă între ei. Eu când am discutat, am discutat cu Burcă și Nicolescu. L-am sunat pe Ovidiu: «Băi, Ovidiu, vezi că nu vin! «Bă, ești nebun? Cum?» / «Uite așa, așa, așa» / «A greșit o stagiară». Nu suntem copii. Tu, mare avocat, dacă îmi dai mie ca stagiar să fac un contract tu îl verifici la final.
Lumea îmi mai greșește numele. Băi, nu a fost numele, dar au fost restul, numai în defavoarea mea. Și am spus: «Nu, pentru că nu vreau să plecăm cu stângul. Sunt metehne vechi. Cum să ne mai uităm unul în ochii celuilalt?». Au fost rapidiști care m-au criticat, nu au fost de acord… Nu, au fost niște lucruri… Eu ăsta sunt. Vrem să fim corecți? Bine. Dacă nu, asta e viața, caută pe altul!”, a mai spus „Măldă”.
Însă Rapid nu a renunțat atât de ușor și a continuat să îl caute pe Măldărășanu. Tehnicianul a povestit că și a doua oară a fost înșelat în momentul în care a citit contractul înaintat de bucureșteni, oferind ulterior un refuz categoric și irevocabil. „Între timp, Burcă și Nicolescu l-au sunat pe Nico. M-a sunat: «Măldă, vin la Ploiești» / «Nu veni, că vii degeaba» / «Nu, că e datoria mea». Am terminat antrenamentul m-am văzut cu el, am stat de vorbă și i-am zis: «Băi, Nico, nu, nu…». Mi-a dat un contract și când am terminat discuția i-am zis: «Vezi că și contractul ăsta e greșit». I-am zis: «Nico, nu mai am cum. Nu pot să mă văd cu niște oameni care au încercat niște lucruri aiurea. Nu pot să lucrez». Asta a fost treaba. Dup-aia l-au pus pe Șumi. Au mai fost niște tentative, niște discuții, dar cred că îmi va veni și mie rândul cândva. Nu știu când, pentru că-i doresc lui Pancone (n.r. – Daniel Pancu) tot binele din lume, să reușească la Rapid”, a declarat Marius Măldărășanu în cadrul podcastului ”SportCast cu Sile”.
Dacă Rapid se află în prezent sub comanda lui Daniel Pancu și luptă pentru titlu, Hermannstadt, fosta echipă a lui Marius Măldărășanu, s-a retras din competiție cu o zi înainte de debutul în Liga a II-a. CSM Olimpia Satu Mare este formația care i-a luat astfel locul.