Senatoarea Diana Șoșoacă, avocat de meserie, contestă aproape fiecare amendă pe care o încasează de la începutul pandemiei, apărându-și și soțul în fața magistraților. Mama Dianei, Alice Florescu, reputat medic ginecolog, a ajuns și ea la tribunal, după ce la începutul lunii aprilie a dat în judecată Ministerul Sănătății.
Medic primar de obstetrică-ginecologie și angajată imediat după 1990 în cadrul Spitalului Clinic Colentina, Alice Florescu este măritată în prezent cu un cetățean francez. Aflată și ea la a treia căsnicie, ca și Diana Șoșoacă, Alice Florescu mai are un băiat, pe Alexandru, din al doilea mariaj, care s-a însurat în secret în toamna anului trecut.
Senatoarea Diana Șoșoacă și-a lăudat în permanență mama, pe care o consideră un exemplu de urmat în viață. Într-un interviu acordat Marinei Almășan, avocata a dezvăluit ce lecții a învățat de la mama ei, medicul Alice Florescu.
”Pe mama am văzut-o mereu luptând. Fiind o femeie superbă, de o frumusețe răpitoare, evident că prima acest aspect, deși este o femeie extrem de erudită, emancipată, a fost un fel de George Sand al vremurilor noastre, o Ecaterina Teodoroiu. Știu că pentru dreptate chiar a ajuns la Cabinetul 2, adică la Ceaușeasca.
Mama învăța nonstop și asta face și acum. În asta clar am copiat-o! Mi-a spus mereu: ”Învață, învață cât poți de mult. Citește, fii cultă, fii deșteaptă, fii inteligentă. Frumusețea îți va crea numai neplăceri, nu este un atu în această lume. Mulți vor considera că ești doar ceea ce se vede și va trebui să ieși în evidență cu mai mult decât atât.
”Să fii stăpână pe tine, să nu depinzi niciodată de nimeni, cu atât mai puțin de un bărbat, pentru că te va sclaviza. Fii tu propria-ți stăpână, fă-ți o profesie sigură pe care s-o iubești și să fii printre cei mai buni. Nu te baza pe frumusețe. După 5 minute de privit, trebuie să și vorbești!”, a povestit Diana Șoșoacă despre mama ei.
Anul trecut, împreună cu fiica ei, Alice Florescu a dat în judecată Comisia Națională pentru compensarea imobilelor, încercând să intre în posesia unui teren de 7.700 metri pătrați amplasat în Otopeni, moștenit împreună cu rudele. Procesul se află încă pe rolul instanței.
Într-un dialog cu Marina Almășan, și mama Dianei Șoșoacă a făcut câteva declarații interesante, la un moment dat, legate de agitata ei viață sentimentală. Vorbind despre primii doi soți, Alice Florescu a descris într-un mod plastic motivele separării de ei.
”Draga mea, ei nu m-au dezamăgit. Ei doar m-au ”plictisit” cu reacţiile lor confuze din sfera resentimentului uman numit ”gelozie”. Nici n-aş fi ales să concep două noi vieţi (cei doi copii ai noştri), cu oricine.
Sunt bărbaţi frumoşi, inteligenţi, educaţi, dar… care lângă mine, şi-au pierdut ”uzul raţiunii”. Nimic mai mult! Gândeşte-te că profesia mea, obstetrică- ginecologie, m-a chemat la datorie şi responsabilitate zi şi noapte”, a povestit Alice Florescu.
La începutul lunii aprilie a acestui an, mama Dianei Șoșoacă și-a făcut timp și a dat în judecată Ministerul Sănătății, într-un proces în care materia este ”contencios administrativ şi fiscal”, iar obiectul – ”anulare proces verbal de contravenţie”, așa cum informează FANATIK.
Dosarul, deschis la Judecătoria Sectorului 1 București, o are pe Alice Florescu în rolul ”petentului” și Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov, în rolul ”intimatului”. Conform FANATIK, judecătorii nu au fixat încă data primei înfățișări în proces.