Mama lui Culiță Sterp a dat câteva detalii despre nașterea nepotului ei și despre cum se simte acum Daniela Iliescu.
Geta Sterp a spus că nora ei a născut natural în doar două ore și jumătate, dar că imediat după efortul depus la naștere a leșinat.
Mama lui Culiță Sterp de la Survivor România a declarat că îl îndrăgește foarte mult pe nepoțelul ei, care a cântărit 4 kilograme la naștere.
Femeia a spus că Daniela și Culiță se pregătesc pentru botezul micuțului. Aceasta a spus că este în plan și o nuntă, Geta a dezvăluit că artistul are deja preconizată o dată pentru botez. Acesta va avea loc undeva în luna septembrie.
„Se simte foarte bine. Doar, na, săraca, la naștere a leșinat, chiar după naștere. Ea a fost la o clinică particulară și a fost sub supraveghere. Fiind sarcina așa mare, prima sarcină… Na.
Mă mir cum de a născut. În două ore și jumătate a și ajuns, pe când fata mea abia a doua zi dimineață a născut. Probabil la clinica asta particulară i-au făcut injecții să nu aibă dureri așa mari”, a declarat Geta Sterp despre nora ei pe pagina de Youtube Wownews.
Doamna Geta a spus că a aflat că Daniela a născut în timp ce făcea niște plăcinte. Familia are un grup de Whatsapp unde comunică lucrurile importante, iar la un moment dat a văzut că erau zeci de mesaje pe care nu le-a citit.
În acea clipă a lăsat toate plăcintele deoparte, căci preocuparea ei a devenit mult mai importantă. Doamna Geta a spus că Daniela și Culiță au ales un nume cu totul special pentru fiul lor, unul cu rezonanță biblică.
Mama lui Culiță a mărturisit că ea nu a auzit niciodată acel nume. A spus doar că începe cu litera M și se termină în N.
Femeia a dat câteva detalii și despre cum arată noul băiețel al familiei: „Îs bucuroasă de nu mai pot. Are un păr de aproape îi facem codițe”.
Geta Sterp a mai spus că a plâns mult când a aflat că nora ei a născut și când și-a văzut nepoțelul.