News

Mama lui Radu Mazăre, dezvăluiri despre detenția fostului primar: ”Mi-a spus că trece cu bine”

24.05.2019 | 14:59
Mama lui Mazăre, Gabriela, a vorbit despre ,,nevinovăția” care i s-a adus fiului ei Sursa foto: Hepta.ro

Mama lui Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, acum arestat, Victoria Gabriela Mazăre, a fost invitată în emisiunea ,,Sinteza zilei”, de la postul de televiziune Antena 3. Doamna Mazăre a fost însoțită de Răducu, fiul lui Radu Mazăre. Ea a vorbit despre acuzațiile care i s-au adus fiului ei.

Gabriela Mazăre își apără fiul și spune că este nevinovat

Victoria Gabriela Mazăre, mama fostului primar al Constanței, a fost prezentă în platoul emisiunii ,,Sinteza zilei”, realizată și moderată de directorul postului Antena 3, Mihai Gândea. Ea a venit să-și apere fiul condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje. Totodată, ea a venit în emisiune să-și expună punctul de vedere din perspectiva taberei opuse, cea care este arătată cu degetul în spațiul public. Din platou nu a lipsit nici fiul lui Radu Mazăre, Răducu.

Victoria Gabriela Mazăre a mai povestit în platoul emisiunii lui Gâdea despre copilăria grea pe care a trăit-o, despre perioada în care tatăl ei a făcut închisoare, dar mai ales despre perioada prin care trece acum, când își vede fiul, ,,nevinovat” în opinia ei, la pușcărie.

Victoria Gabriela Mazăre își susține fiul până în pânzele albe.  „Nu e uşor să-ţi vezi copilul aşa, mai ales că ştiu că e nevinovat, că a fost condamnat aşa cum a fost condamnat. Mi-a fost foarte greu, dar n-am vrut să arăt sentimentele pe care le am pentru că ştiu că l-aş fi făcut să sufere. Am două operaţii pe cord, am un stimulator la inimă, vă daţi seama cum mă simţeam, iar dorinţa lui cea mai mare este să nu sufăr. Cred că ne-am menajat reciproc. El a zâmbit şi mi-a spus că trece cu bine, că suportă uşor, iar eu l-am încurajat“, a declarat Victoria Gabriela Mazăre în emisiunea lui Gâdea, la Antena 3.

Gabriela Mazăre a ocupat funcții imporante în guvern în perioada comunistă
Mama fostului edil al Constanței, Gabriela Mazăre, a fost invitată în emisiunea lui Gâdea unde a vorbit despre perioada grea prin care trece. Sursa foto: adevarul.ro

Victoria Gabriela Mazăre a fost… mâna dreaptă a fiului primar!

Părinții lui Radu Mazăre au ocupat funcții importante în Guvern, în perioada comunistă. Victoria Gabriela Mazăre este economistă și a fost angajată în diverse ministere. În perioada în care a lucrat în Comerțul Exterior a călătorit foarte mult și ideile ei au fost puse în practică de Radu Mazăre, în perioada în care a fost primar al Constanței. „Eu l-am însoţit de foarte multe ori, de când a luat terenul acolo, pentru că Radu m-a luat cu el în foarte multe locuri. Şi eu am călătorit mult, c-am lucrat în Comerţ Exterior şi-am bătut lumea. Dar de când m-am pensionat, Radu în toate excursiile m-a luat, că-mi place să călătoresc, să văd lumea”, a povestit mama lui Mazăre.

Cluburile pentru pensionari, după modelul văzut în Suedia, cantinele pentru săraci, cartierul social sau premierea cuplurilor vârstnice la fel ca în Germania sunt numai câteva dintre ideile pe care Radu Mazăre le-a implementat la Constanța, la sugestia mamei sale. „Radu a făcut multe în oraş la sugestia mea, din prima lună în care a ajuns primar. Şi eu? Ce-am făcut? Mi-am trimis copilul la Rahova“, a declarat Gabriela Mazăre.

Tatăl fostului edil al Constanței, Ștefan Mazăre, a fost inginer. Atât Radu Mazăre, cât și mama lui s-au lăudat în repetate rânduri că răposatul Ștefan Mazăre a înființat flota de pescuit oceanic a României! Mama lui Mazăre a fost chiar șefă de cabinet la Suzana Gâdea, ministrul Culturii în ultimii ani ai perioadei comuniste, care este mătușa lui… Mihai Gâdea, realizatorul și moderatorul emisiunii „Sinteza zilei” de la Antena 3 în care a fost invitată Victoria Gabriela Mazăre.