News

Ce prevede noua lege a pensiilor: Mamele cu cel puțin 3 copii, avantajate

26.06.2019 | 15:53
Ce prevede noua lege a pensiilor Mamele cu cel putin 3 copii avantajate
Noua lege a pensiilor, beneficiu pentru „mamele-eroine” *foto: istock

Parlamentul României, prin Camera Deputaților for decizional, a votat noua lege a pensiilor cu 197 de voturi pentru, unul împotrivă și 70 de abțineri. Legea a fost propusă de fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu și a avut probleme atât în Senat, cât și la CCR, unde a fost declarată neconstituțională de către CCR.

Beneficiu adus „mamelor-eroine” în noua lege a pensiilor

Printre numeroasele prevederi pe care le are noua lege a pensiilor din sistemul public, proiectul mai prevede și posibilitatea mamelor mamelor cu mai mulți copii să iasă mai repede la pensie. Mai exact, la cererea acestora, mamele pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme pentru fiecare copil. Pentru a putea beneficia de această reducere a vârstei de pensionare, mamele cu peste trei copii vor trebui să se implice activ în creșterea copiilor până când aceștia împlinesc vârsta de 16 ani și să îndeplinească și condiția stagiului minim de cotizare.

Începând cu al patrulea copil, noua lege a pensiilor prevede și o reducere suplimentară a vârstei de pensionare. Astfel, „mamele eroine” vor putea ieși la pensie mai devreme cu câte un an pentru fiecare copil făcut după al treilea. Astfel, o mamă cu patru copii va putea ieși la pensie cu șapte ani mai devreme, iar una cu cinci copii se va bucura de o reducere a vârstei de pensionare cu opt ani, samd.

Lia Olguța Vasilescu a fost inițiatorul noii legi a pensiilor *foto: hepta.ro
Lia Olguța Vasilescu a fost inițiatorul noii legi a pensiilor *foto: hepta.ro

Noua lege a pensiilor, contestată de opoziție

Opoziția a contestat noua lege a pensiilor, despre care Olguța Vasilescu, inițiatorul proiectului, susține că nu va afecta deloc bugetul național. Toate partidele de opoziție au arătat însă că guvernul nu va avea bani să plătească aceste sume. Cel mai vehement a fost însă fostul premier Victor Ponta. Președintele Pro România i-a amenințat pe Olguța Vasilescu, actualul ministru al Muncii, Marius Budăi și ministrul Economiei, Eugen Teodorovici, că dacă au mințit Parlamentul cu date inexacte, ar putea să riște închisoarea.

Răspunsul fostului ministru al Muncii nu a întârziat să apară: „Vreau să-i răspuns domnului care a vorbit înainte. Având în vedere că pe vremea dumneavoastră mi se făcea dosar penal că făceam fațade, nu mă miră abordarea dumneavostră”, a replicat, tăios, Olguța Vasilescu.