News

Mamele şi veteranii, tot mai aproape să scape de plata contribuţiei la sănătate. Proiectele au primit aviz favorabil în Senat

În Parlament a început dezbaterea proiectelor de lege care prevăd scutirea de la plata contribuţiilor CASS pentru mamele aflate în concediu de creştere a copilului şi alte categorii vulnerabile.
07.10.2025 | 15:07
Mamele si veteranii tot mai aproape sa scape de plata contributiei la sanatate Proiectele au primit aviz favorabil in Senat
Proiectele privind scutirea de la plata CASS pentru mame şi alte categorii au primit aviz favorabil în două comisii ale Senatului Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Propunerile de lege iniţiate de PSD cu privire la eliminarea obligaţiilor de plată la contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creştere a copilului, veterani de război şi văduvele acestora, invalizi şi foşti deţinuţi politici, şi-au început drumul spre a fi adoptate. Ele au primit aviz favorabil marţi, în comisiile pentru muncă şi sănătate ale Senatului.

Proiectele PSD de eliminare a plăţii CASS pentru anumite categorii nu sunt susţinute de PNL

Senatorul PSD Marius Humelnicu, preşedintele Comisiei pentru muncă, este de părere că este normal ca aceste categorii să fie scutite de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate, deoarece sunt persoane vulnerabile, care au nevoie de protecţia statului.

ADVERTISEMENT

„Nu e corect să spui că reducem cheltuielile bugetare şi să luăm de la cei care au nevoie, mai ales dacă vorbim de mame, copii, de tot ceea ce înseamnă natalitatea (…) Nu credem că intervine o discordanţă în politica Guvernului. De ce? Pentru că, atunci când ne uităm pe sume – că toată lumea spune restricţii financiar-bugetare, că nu putem – haideţi să vedem o colectare mai bună, (…) să facem producţie şi să nu afectăm persoane vulnerabile.

Cred că nu este vorba doar de PSD, ci de o strategie de ţară şi de ceea ce trebuie să facem. În Comisia de muncă, PNL şi USR s-au abţinut, gândindu-se doar la bani. Când vorbim de România, nu putem vorbi doar de bani, vorbim de industrie, economie şi de persoane vulnerabile”, a spus senatorul social-democrat, după şedinţa Comisiei pentru muncă.

ADVERTISEMENT

În favoarea proiectelor au votat reprezentanţii PSD, AUR, SOS şi UDMR, în timp ce PNL nu susţine proiectele şi s-a abţinut de la vot. Atitudinea liberalilor vine după ce marţi dimineaţa s-a aflat pe surse că premierul Bolojan le-ar fi cerut parlamentarilor PNL să nu voteze propunerile PSD.

ADVERTISEMENT

Victoria Stoiciu (PSD): „Economiile nu trebuie făcute pe seama celor mai vulnerabili”

După avizul favorabil de marţi, propunerile legislative vor merge în Comisia de buget, apoi vor fi dezbătute în plenul Senatului, iar dacă vor fi aprobate vor ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care e for decizional. Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a comentat votul de marţi într-o postare pe Facebook, spunând că deficitul bugetar ar putea fi redus din alte resurse, precum impozitarea progresivă.

„Înțeleg perfect constrângerile bugetare, dar economiile nu trebuie făcute pe seama celor mai vulnerabili. Aproape o treime din părinți primesc indemnizatia minimă, în jur de 1.650 de lei. O sumă la limită saraciei, din care trebuie sa plateasca acum 10%. Dacă vrem să reducem deficitul bugetar, sunt alte zone din care statul ar putea extrage resurse — de exemplu, impozitarea progresivă, taxarea mai ridicată a celor cu venituri mari și foarte mari ar fi o soluție echitabilă, dar care știm bine că a fost respinsă din rațiuni pur ideologice.

ADVERTISEMENT

Aceeași ideologie care continuă să îi protejeze pe cei privilegiați și bogați, aruncând povara pe umerii celor fără putere și fără voce. Cu o astfel de abordare, riscăm să împingem societatea direct în brațele extremelor. Într-o Românie care îmbătrânește accelerat, a pune taxe suplimentare pe umerii celor care aleg să aibă copii înseamnă a descuraja natalitatea și a sabota viitorul țării. Părinții au nevoie de măsuri reale de sprijin, nu de poveri suplimentare”, a scris Victoria Stoiciu.