Fotbal intern

Mamoutou Ndiaye semnează cu Dinamo! Jucătorul din Mali rămâne până la finalul sezonului. Exclusiv

20.07.2020 | 18:23
Mamoutou Ndiaye semneaza cu Dinamo Jucatorul din Mali ramane pana la finalul sezonului Exclusiv
ADVERTISEMENT

Mamoutou Ndiaye este aproape să se întoarcă la Dinamo după doar trei săptămâni de la despărțirea de formația din Ștefan cel Mare. Jucătorul originar din Mali este așteptat marți, 21 iulie, la Rin, să semneze un nou contract cu Dinamo.

Din informațiile FANATIKmijlocașul adus la Dinamo de Mircea Rednic a acceptat să-i ajute pe „câini” în teribila misiune de salvare de la retrogradare. Ndiaye se despărțise de Dinamo la finalul lunii iunie.

ADVERTISEMENT

Mamoutou Ndiaye și-a făcut testul Covid 19, este negativ și e așteptat să semneze cu Dinamo până la terminarea actualului sezon

În criza teribilă pe care o traversează formația preluată de curând de cuplul Gigi Mulțescu – Cornel Țălnar, cu aproape jumătate din lot depistat pozitiv la Covid 19, vine și o veste bună.

Directorul general Bogdan Bălănescu este implicat pe foarte multe fronturi în aceste zile. Încearcă să împrospăteze lotul de jucători cu care Mulțescu va aborda ultimele 7 etape de campionat, ținând cont de problemele provocate de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Noul antrenor Gigi Mulțescu, care nu a apucat să redebuteze din cauza problemelor apărute la Dinamo în ziua restanței cu Chindia Târgoviște, a devenit destul de sceptic în privința realizării obiectivului. Anume, salvarea „câinilor” de la o premieră istorică negativă, retrogradarea din prima divizie.

Singura soluție pentru conducerea lui Dinamo este împrospătarea lotului cu jucători care au jucat la „alb-roșii” în actualul sezon și care au terminat contractele pe 30 iunie 2020. Una dintre piste este malianul Mamoutou Ndiaye, care tocmai și-a făcut testul Covid, a ieșit negativ și e așteptat să semneze un nou contract cu Dinamo!

ADVERTISEMENT

Gigi Mulțescu lasă de înțeles că se gândește să renunțe la Dinamo din cauza problemelor de lot

Mamoutou Ndiaye nu a evoluat niciun meci pentru Dinamo în actuala ediție de campionat. El fusese trecut pe linie moartă după ce Mircea Rednic a fost demis și înlocuit cu Eugen Neagoe.

Malianul a avut contract cu Dinamo din ianuarie 2019 până în vara lui 2020 și nu a acceptat nicio ofertă de reziliere a angajamentului ce-i fusese propusă de la Rin. A rămas la Dinamo, s-a antrenat singur la un moment dat, dar în iarnă reintrase în atenția lui Dusan Uhrin jr.

ADVERTISEMENT

Chiar și așa, la reluarea sezonului de primăvară, Ndiaye, deși era văzut ca un înlocuitor al căpitanului Dan Nistor plecat la Craiova, a pierdut legătura cu prima echipă. După pauza provocată de pandemie, malianul a terminat contractul și a rămas în București pentru a-și regla restanțele cu echipa lui Ionuț Negoiță.

În condițiile actuale de la Dinamo, cu Gigi Mulțescu tot mai tentat să plece de la echipă din pricina absenței soluțiilor (măcar) numerice de salvare de la retrogradare, revenirea lui Ndiaye este o veste excelentă! Dacă el va semna marți contractul, așa cum au convenit părțile, Mulțescu ar avea la mijlocul terenului o soluție de nivelul lui Filip Mrzljak, „blocat” de coronavirus.

Dinamo are 10 jucători pozitivi la Covid. Lui Andrei Sin i s-a refuzat momentan externarea!

Chiar în ziua în care Mamoutou Ndiaye va semna probabil un nou contract cu Dinamo, până la finele acestui campionat, jucătorii lui Gigi Mulțescu vor efectua un nou test.

În funcție de rezultatele acestui test se va decide reluarea antrenamentelor și programul de meciuri în continuare, având în vedere că „roș-albii” mai au 7 partide de jucat. Zece dintre jucători au fost depistați pozitiv, cei mai mulți dintre ei fiind jucători de bază. Cei 10 sunt Vali Lazăr, Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Alexandru Răuță, Ștefan Fara, Andrei Sin, Diego Fabbrini și juniorii Aleksander Mitrovic şi Dan Tălmaciu.

“Nu știu când va putea fi programată Dinamo. Vom vedea după ce vin rezultatele, atunci sper să fie lucrurile mult mai clare. Nu putem spune în acest moment ce va fi pentru că nu este clară situația. Nu știm câți testați pozitiv sunt, trebuie să vedem documentele oficiale de la club și clinicile la care s-a făcut testarea și apoi vom putea lua o decizie” – Justin Ștefan pentru FANATIK

O veste mai puțin bună, dezvăluită de FANATIK, a venit din partea unuia dintre jucătorii spitalizați. Lui Andrei Sin i s-a amânat momentan externarea, fiind nevoie de o nouă rundă de analize pentru fundașul stânga care a marcat în derby-ul cu FCSB.

  • 4 puncte a realizat Dinamo în cele 7 meciuri din play-out, din 21 posibile, în chiar ultimele două runde: victorie la Clinceni și remiză cu Poli Iași
  • 3 meciuri are deja amânate Dinamo față de celelalte formații din turneul pentru retrogradare: dubla cu Chindia și partida de la Hermannstadt
ADVERTISEMENT