E cutremur în Premier League. Clubul Manchester City a fost găsit vinovat în 114 din cele 115 capete de acuzare în dosarul privind încălcarea regulamentelor financiare. „Cetăţenii” riscă sancţiuni fără precedent, inclusiv retrogradarea din Premier League, dar până atunci este aşteptat recursul.
Nu este un caz singular. Mai mulţi granzi ai Europei au avut probleme cu regulile fair play-ului financiar. Chiar Manchester City a fost implicată într-un scandal cu UEFA privind încălcări grave ale regulamentului între 2012 şi 2016.
Verdictul din 2020 a fost nemilos: 30.000.000 de euro amendă şi excludere din competiţiile europene pentru doi ani. Clubul a contestat la TAS verdictul şi a reuşit să reducă amenda la 10.000.000 de euro fără să mai fie exclusă din cupele europene. Motivul era că pentru majoritatea încălcărilor regulamentare fapta s-a prescris.
Un alt club foarte bogat, PSG, a avut probleme cu regulile fair play-ului financiar. În 2014, PSG a fost amendată cu 60.000.000 de euro (40.000.000 cu suspendare) şi i s-a impus reducerea lotului pentru Champions League. Motivul a fost contractul de sponsorizare cu autorităţile din Qatar, care a fost supraevaluat.
În 2022, PSG a suferit o nouă rundă de sancţiuni, parizienii fiind amendaţi cu 65.000.000 de euro (10.000.000 sumă fixă, restul în funcţie de îndeplinirea criteriilor financiare). Motivul l-a reprezentat nerespectarea pragului de rentabilitate al clubului în pandemie.
AC Milan a fost exclusă un sezon din cupele europene. După preluarea consorţiului chinez din 2017, clubul a cheltuit sume mari pe transferuri şi a încălcat pragul de rentabilitate. Milan a acceptat excluderea pe un sezon din Europa League şi a promis că va restructura bilanţul contabil.
În 2023, Juventus a fost acuzată de manipularea pieţei şi falsificarea datelor contabile privind transferurile de jucători. UEFA a deschis o anchetă în paralel cu cea a autorităţilor şi a exclus clubul din Conference League pentru un sezon, aplicând şi o amendă de 20.000.000 de euro. În vara acestui an, UEFA a dictat o nouă amendă pentru nereguli financiare: 20.000.000 de euro, dintre care 6.000.000 de euro plătibile imediat.
FC Barcelona a trecut printr-o criză financiară profundă şi a apelat şi la vânzări de active pentru a genera venituri imediate, încălcând reglementările UEFA. În 2023, catalanii au primit o amendă de 500.000 de euro pentru declararea eronată a unor profituri. În vara anului trecut clubul a fost pus sub supraveghere severă de Comisa de Control Financiar a UEFA pentru depăşirea pragurilor privind costurile cu salariile.