Cei doi jucători de la Parma au fost titulari și au avut evoluții de excepție. Man a deschis scorul și a scos penalty-ul din care s-a făcut 2-0, în timp ce Mihăilă a avut o contribuție mare la cel de-la treilea gol și a nimerit în două rânduri bara.
Întrebat de Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, care consideră că a fost jucătorul partidei Kosovo – România 0-3, din noua ediții a Ligii Națiunilor, fostul internațional Dănuț Lupu l-a ales pe Dennis Man în defavoarea lui Valentin Mihăilă.
”Mutu l-a văzut pe Mihăilă, eu îl văd pe Man. Până la urmă Man este cel care marchează primul gol, face o fază extraordinară. Și trebuie să recunoaștem că jucătorii mari mai și dispar din joc câteodată.
Nu pot să spun că Man va fi liderul echipei, pentru că trebuie să recunoaștem că în tot fotbalul european au cam dispărut liderii. Au apărut echipe, grupuri și nu individualități. Mi-e greu să cred că Man va reuși să fie el șeful grupului.
Tot Stanciu va rămâne șeful orchestrei. Eu cred că Stanciu îi ține lângă el, mai ales că are și experiență mai mare. Important e că am rămas același grup unit”, a declarat Lupu, la FANATIK SUPERLIGA.
Tot în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Adrian Mutu a ținut să laude prestația avută de Valentin Mihăilă în întâlnirea de la Priștina și crede că fostul jucător al Universității Craiova a fost cel mai bun de pe teren.
”Aseară a fost o echipă ordonată, o echipă care a acoperit bine spațiile, scurtă, compactă, au jucat ce trebuie să joace, iar în plus avem doi oameni care sunt în super formă. Mă refer la Man și Mihăilă. Și Drăguș mi-a plăcut ca să vorbesc de atac, dar omul meciului a fost Mihăilă. Nu Man, Mihăilă.
Mihăilă a avut mai multă consistență în joc. A jucat și a fost în majoritatea fazelor periculoase ale României. A lovit bara de două ori, cred că merita cu prisosință golul aseară. Era o încoronare a prestației foarte bune pe care a avut-o.
Man este în formă, s-a văzut la primul gol, când a făcut o acțiune de toată frumusețea și a înscris. Este în formă, dar aseară mi-a plăcut mult Mihăilă. Păcat că nu a dat gol, dar fazele pe care le-a făcut cu Dennis Man au fost extraordinare. Se vede că se cunosc”, a spus Mutu.