Un oficial al celor de la FC Voluntari i-a înjurat ca la uşa cortului pe şefii arbitrilor!

Filon Stan
in Fotbal intern
31/03/2018, 20:38
Un oficial al celor de la FC Voluntari i-a înjurat ca la uşa cortului pe şefii arbitrilor!

Scandalul de la Federaţia Română de Fotbal a coborât pe gazon! Dan Leasă, managerul celor de la FC Voluntari, a răbufnit la pauza meciului pierdut cu Gaz Metan, scor 1-2, după ce arbitrul Adrian Cojocaru l-a eliminat pe Adrian Bălan.

“F***-vă în gură să vă f**! Aţi venit să ne ”faceţi” fiindcă am anunţat că suntem cu Lupescu! O să ieşim public că suntem cu Burleanu, ca să putem termina şi noi campionatul”, a strigat Dan Leasă, conform martorilor din tribuna oficială a stadionului “Anghel Iordănescu”.

Înjurăturile lui Dan Leasă au făcut efecte

Managerul celor de la FC Voluntari a adus injuriile respective la adresa lui Kyros Vassaras, şeful Comisiei Centrale de Arbitri, şi a lui Alexandru Deaconu, vicepreşedintele CCA, după ce Adrian Cojocaru i-a arătat un cartonaş roşu lui Adrian Bălan, pentru o intrare cu ambele în picioare înainte la Fytanidis, în minutul 17 al partidei cu Gaz Metan Mediaş, potrivit gsp. În cea de-a doua repriză, Adrian Cojocaru a mai arătat două cartonaşe roşii, de data aceasta în tabăra oaspeţilor. Victimele au fost Marius Constantin, în minutul 55, respectiv Darius Olaru, în minutul 61, ambii pentru cumul de cartonaşe galbene.