Managerul Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” din localitatea ilfoveană Bălăceanca, Tănase Stoica, a atribuit contracte de consultanță juridică pentru unitatea medicală unui avocat care figurează cu sediul profesional la fosta adresă la care managerul avea domiciliul. Avocatul Laurențiu Costel Tudoreache spune că nu știa că managerul locuiește în vila unde își are cabinetul de avocat și situația e doar o coincidență. Directorul Tănase Stoica ne-a asigurat că s-a mutat de la adresa respectivă încă din 2022. Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat pentru FANATIK că situația descrisă ar putea constitui un posibil conflict de interese.
Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu”, aflat în subordinea Consiliului Județean Ilfov, ar fi atribuit, în 2025, un contract de aproximativ 33.000 de euro (peste 165.000 lei) avocatului Laurențiu Costel Tudorache, membru al Baroului Ilfov, așa cum reiese de pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). În anii anteriori, aceluiași avocat i-ar mai fi fost încredințate alte două contracte, valoarea cumulată a celor trei ajungând la peste 80.000 de euro în perioada 2023–2025.
Procedura folosită pentru atribuirea contractului – atribuirea directă – nu presupune licitație deschisă sau competiție între mai mulți ofertanți, fiind o metodă legală, dar adesea criticată pentru lipsa unei transparențe sporite. Avocatul Tudorache a respins acuzațiile, afirmând că „nu este adevărat” și că deține un contract de comodat pentru sediul profesional cu o altă persoană, nu cu managerul spitalului. El a declarat că nu l-a văzut niciodată pe Stoica la acea adresă și că nu are o relație contractuală directă cu acesta în privința spațiului. Managerul Tănase Stoica ne-a asigurat că el nu mai are domiciliul la adresa care acum este sediul biroului avocatului cu care lucrează la spitalul de psihiatrie pe care îl conduce. În acest sens ne-a transmis și proba cu actualul domiciliu.
Într-un răspuns primit de la ANI reiese că situația descrisă s-ar putea încadra la un conflict de interese din legislația privind integritatea. Cazul descris s-ar înscrie la „alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b), în care managerul sau soțul/soția, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager”, se precizează în răspunsul instituției.
„În interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că situația descrisă de dumneavoastră poate fi de natură să genereze un conflict de interese din perspectiva dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care managerul, la încheierea contractului de asistență juridică, a avut un interes de natură patrimonială care ar fi putut influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager”, ne-au mai punctat specialiștii ANI.
Reprezentanții instituției ne-au mai transmis că legislația actuală nu permite ANI să ne precizeze dacă Tănase Stoica este sau va fi verificat de inspectorii de integritate. „Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că instituția nu poate furniza date și informații cu privire la cauzele aflate pe rolul Agenției, respectând astfel principiile care guvernează activitatea de evaluare, respectiv „legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii”.
La rândul său, Tănase Stoica ne-a explicat că el nu a primit nicio notificare din partea ANI privind începerea sau finalizarea vreunei anchete de integritate. „Referitor la posibile controale din partea Agenției Naționale de Integritate, nu am cunoștință de astfel de informații, întrucât nu mi-au fost aduse la cunoștință”, ne-a mai transmis acesta.
Managerul Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” ne-a explicat că în acest moment el nu mai locuiește la adresa din Cernica, acolo unde are sediul cabinetul de avocatură cu care încheie contracte în calitate de manager al spitalului. „Nu există niciun grad de rudenie între mine și domnul Laurențiu Costel Tudorache sau soții care dețin vila din Cernica. Nu am nici domiciliul, nici reședința la acea adresă”, a transmis acesta.
Totodată, acesta ne-a oferit și adresa sa din acest moment pentru a ne demonstra că nu mai are domiciliul pe strada Nicolae Bălcescu. Tănase Stoica conduce spitalul din Bălaceanca din 2021. Înainte de a ocupa această funcție, a fost jandarm și ulterior administrator public al Primăriei Cernica.
La rândul său, avocatul Laurențiu Costel Tudorache ne-a explicat că el nu știe că lucrează în imobilul unde locuia anterior managerul care acum îi plătește serviciile cu bani publici. „Nu, eu nu știam că domnul Stoica a locuit la această adresă. Eu nu l-am văzut la această adresă. Nu am auzit că acesta a locuit aici”, ne-a explicat acesta. Avocatul ne-a mai spus că înțelegerile contractuale au fost acordate corect și că el nu îl cunoaște pe Tănase Stoica în afara relațiilor contractuale.