News

Mănăstirea Chiajna, locul bântuit de care se feresc toţi localnicii: “Un căruţaş de pe aici şi-a pierdut minţile”

22.07.2020 | 17:04
Manastirea Chiajna locul bantuit de care se feresc toti localnicii Un carutas de pe aici sia pierdut mintile
Mănăstirea Chiajna, imagine surprinsă aproape de apusul soarelui. Sursa foto - Fanatik
ADVERTISEMENT

Adevăruri și imaginație despre un loc pe care oamenii îl cred bântuit, realitate și mister în jurul Mănăstirii Chiajna. FANATIK a mers pe urmele unei legende și a încercat să înlăture orice urmă de îndoială care s-ar putea afla într-un loc despre care s-au scris multe și s-au vorbit o mulțime de vorbe.

Construcția mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti și a fost finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786–1790).

ADVERTISEMENT

A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme. Vorbim despre 43 de metri lungime, 17 înălțime și ziduri groase de până la 2 metri.

Cât este adevăr și cât imaginație în jurul Mănăstirii Chiajna

Urma să să fie unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult românești ale vremii, dar preoții nu au apucat să slujească niciodată în ea. Mănăstirea a fost bombardată de turci chiar înainte de sfințire. Otomanii credeau că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate, și din acest motiv au încercat să o distrugă.

ADVERTISEMENT

Astfel, toate actele ei au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Abia la cutremurul din 1977 s-a prăbușit turla. Și de aici încolo, legendele s-au țesut cu o viteză amețitoare.

După spusele localnicilor, clopotul mănăstirii ar fi fost aruncat în apele Dâmboviței chiar înainte de atacul turcilor. De atunci, despre acest loc se crede că este blestemat. Mai mult de atât, martorii spun că pe unul din ziduri, de sub tencuială, a apărut un chip misterios care seamănă fie cu o domniță, fie cu un înger, sau chiar cu Sfinxul românesc.

ADVERTISEMENT

Giulești Sârbi, început și sfârșit de București

Concret, mănăstirea se află la marginea cartierului Giulești, într-un loc în care capitala se înfundă. Și pentru cei de aici, nu o dată, lumea s-a terminat înainte să înceapă. Pierduți într-o sărăcie cruntă, oamenii privesc cu nesaț la vilele impunătoare care se ridică peste tot, semn că averile se fac indiferent de vremuri și acestea trebuie arătate cu fală.

Sunt case lungi care nu se mai termină, case înalte care rivalizează cu blocuri și bordeie care stau să cadă. Acesta este Bucureștiul, cu bune și rele, cu oameni bogați și înfiorător de mulți săraci, copii fără copilărie puși să muncească de la vârste înfiorător de fragede. Și toți își clădesc povestea după cum o vrea Bunul Dumnezeu.

ADVERTISEMENT

La o aruncătură de băț de „Groapa” lui Eugen Barbu, într-o lume pe alocuri asemănătoare, cartierul Giulești Sârbi își învârte rostul în jurul vișiniului. Orice altceva care nu are legătură cu Rapid poate însemna o crimă în zonă. Oamenii sunt amărâți, îmbrăcați cu nimic, deseori flămânzi, dar fredonează „Glasul roților de tren” ca pe o Biblie a locului.

ADVERTISEMENT

Fantome și toate cele

Și după ce lași toate aceste întâmplări de viață în spate, descoperi Mănăstirea. „Se spun multe despre ea, dar nu știu câte sunt imaginație. Mama, Dumnezeu să o ierte, mi-a zis că un căruțaș de pe aici și-a pierdut mințile într-o seară după ce s-a speriat tare.

Cică a văzut tot felul de umbre pe pereți, cine știe. Dar asta e poveste de zeci de ani”, ne spune Jeni Mandache, o femeie care își poartă traiul pe lângă cimitir.  Este contrazisă imediat. „Taci, Jenico, taci că bați câmpii. Ai băut spirt? Nu e nimic, domne. Nu e nimic acolo. Niște gușteri, șopârle și șerpi. Și gunoaie cât casa că așa e oamenii”, intră în discuție o doamnă îmbrăcată elegant.

După îndelungi discuții, Arhiepiscopia a preluat ruinele și s-a hotărât reînfiinţarea „Mănăstirii Doamna Chiajna”, începând cu data de 1 iulie 2008. Puțin mai târziu avea să fie numit și starețul, în persoana părintelui ieromonah Athanasie Bădulescu, care a primit ascultarea de a relua viaţa monahală a acestui aşezământ, să restaureze biserica ruinată şi să înceapă demersurile pentru a construi întregul ansamblu de construcţii necesar desfăşurării activităţii unei mănăstiri.

Ce se întâmplă în prezent cu mănăstirea

În anul 2012 s-a construit o biserică din lemn, în stil maramureșean, după care s-au mai ridicat o casă monahală, un magazin bisericesc, o trapeză, o sală de protocol precum și alte anexe gospodărești. Fațe de bălăriile de altădată, acum s-a amenajat curtea mănăstirii și lucrurile par că au intrat pe un făgaș bun.

Localnicii sunt cei care alimentează însă, în continuare, zvonurile. Unii dintre ei se jură că au văzut fantome, umbre și tot felul de apariții ciudate. Alții au dus povestea la un alt nivel și spun că atunci când e lună plină se aude chiar clopotul îngropat sub ape, care bate din când în când.

„Marine, tu auzi orice, depinde de câte grade are băutura. Vorbești vorbe ca să treacă timpul. Durerea mare e alta, domne, aici.

Nu se mai aude nici galeria când e meci, da cloapetele lu’ Marin. Ne-au luat ăștia tot ce aveam mai de preț. Pe Rapidu’. Și ni-l dau cu țârâita, când vor ei. Credeți-mă că știu ce zic. Când era meci se auzea până aici”, se plânge un alt bărbat.

În spatele lor, mănăstirea Chiajna, încă prinsă între adevăruri și mistere, începe să prindă contur. Departe de vremurile sumbre, lumea a început să vină, să caute lumina și să spere. E tot ce le-a mai rămas unor oameni prinși între un început și sfârșit de lume.

Tags: