Fotbal international

Manchester City a pierdut apelul de la TAS împotriva UEFA. ”Cetățenii” riscă sancțiuni financiare sau chiar excluderea din Liga Campionilor”

15.11.2019 | 18:47
Manchester City a pierdut apelul de la TAS impotriva UEFA Cetatenii risca sanctiuni financiare sau chiar excluderea din Liga Campionilor
ADVERTISEMENT

Problemele se țin scai de campioana Angliei, Manchester City. Dacă pe plan sportiv, ”cetățenii” o duc extrem de rău în Premier League, fiind la nouă puncte de liderul Liverpool după 12 etape, pe plan administrativ, echipa din Manchester se confruntă cu probleme și mai grave. Vineri, clubul patronat de șeicul Mansour, a pierdut apelul împotriva UEFA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, după ce forul european a sesizat încălcarea regulamentului privind fair-play-ul financiar.

Manchester City a pierdut apelul de la TAS împotriva UEFA. ”Cetățenii” riscă sancțiuni financiare sau chiar excluderea din Liga Campionilor”

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins vineri un apel al celor de la Manchester City. Încă din martie 2019, clubul intrat sub control arab din 2009 era amenințat cu excluderea din Champions League din cauza încălcării fair-play financiar (FPF). Echipa antrenată de Pep Guardiola s-a opus decizie UEFA de declanșare a unei anchete. ”Cetățenii” nu au fost de acord cu măsura camerei de investigaţie a Comisiei de Control Financiar al Cluburilor (ICFC) a UEFA de a trimite dosarul său la camera de judecată, căreia i-a recomandat să dicteze sancţiuni.

ADVERTISEMENT
  • ”Ancheta se va concentra pe mai multe încălcări presupuse ale fair play-ului financiar care au fost făcute publice prin diferite mijloace media”, anunța UEFA în martie 2019

În urma deciziei luate de TAS, UEFA are cale liberă spre anchetarea celor de la Manchester City. Clubul din Anglia nu s-ar afla la prim abatere de acest fel. În 2014, Manchester City a fost amendată cu 50 de milioane de lire sterline şi a fost forțată să aibă un lot de doar 21 de jucători pentru următoarea ediție a Ligii Campionilor pentru că a încălcat regulile fair-play-ului financiar stabilit de UEFA.

ADVERTISEMENT
  • În martie, UEFA a anunțat deschiderea unei anchete pentru “presupuse violări” ale regulilor fair play-ului financiar de către clubul Manchester City.

Ce sancțiuni riscă Manchester City dacă va fi găsită vinovată

Bogații din Premier League se află acum într-o situație extrem de complicată. Respingerea apelului de către TAS înseamnă posibilitatea unor sancțiuni dictate de camera de judecată a celor de la UEFA. Conform presei engleze, Manchester City riscă sancțiuni care merg de la o simplă amendă, până la excluderea din Liga Campionilor în sezoanele viitoare.

ADVERTISEMENT
  • Regula Fair-play-ului financiar a fost adoptată în anul 2009 de UEFA şi prevede că orice club de fotbal trebuie să cheltuie doar ceea ce produce.