Sport

Manchester City, clubul care a generat cele mai mari venituri în sezonul 2021-2022. ”Cetățenii”, lideri pentru al doilea an la rând

Manchester City este clubul care a generat cele mai mari venituri în sezonul 2021-2022 și își păstrează poziția de lider în studiul realizat de agenţia Deloitte.
19.01.2023 | 12:00
Manchester City clubul care a generat cele mai mari venituri in sezonul 20212022 Cetatenii lideri pentru al doilea an la rand
Manchester City este clubul care a generat cele mai mari venituri în sezonul 2021-2022 și își păstrează poziția de lider în studiul realizat de agenţia Deloitte. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

”Cetățenii” s-au aflat în fruntea acestei ierarhii și în urmă cu un an, când au înregistrat venituri totale de 644.900.000 de euro.

Venituri colosale obținute de Manchester City în sezonul 2021-2022

Sezonul 2021-2022, în care fanii s-au întors pe stadioane pe măsură ce restricțiile legate de Covid-19 au fost relaxate, a adus venituri fabuloase pentru Manchester City. Campioana din Premier League a înregistrat venituri de 731 de milioane euro, cu 13% mai mult decât cu un an în urmă, a anunțat Deloitte pe site-ul oficial.

ADVERTISEMENT

Clubul de pe Etihad Stadium a înregistrat un record de venituri comerciale în Premier League de 373 de milioane de euro în stagiunea precedentă, o creștere de 65 de milioane de euro față de sezonul 2020-2021.

Cei mai mulți bani din fotbalul mondial se învârt în Premier League, iar acest lucru se poate vedea extrem de clar și din acest clasament al veniturile, unde, pentru prima dată, nu mai puțin de 11 cluburi din Anglia se află în Top 20.

ADVERTISEMENT

Chelsea, Tottenham Hotspur, Arsenal, West Ham United, Leicester City, Leeds United, Everton și Newcastle United au prins acest Top 20 și arată forța tot mai mare pe care o are Premier League în piață.

Barcelona și Real Madrid nu-și revin după pandemie

Manchester City le-a devansat în sezonul precedent la capitolul venituri pe Real Madrid (714 milioane de euro) și Liverpool (702 milioane de euro). Top 5 este completat de alte două mari forțe ale fotbalului mondial: Manchester United (689 de milioane de euro) și PSG (654 de milioane de euro).

ADVERTISEMENT

Liverpool este gruparea cu cea mai spectaculoasă urcare, ea prinzând podiumul după ce cu un an în urmă era doar pe locul 7. ”Cormoranii” au depășit pentru prima dată Manchester United în clasament, după finala Ligii Campionilor din 2022, care a generat venituri suplimentare din difuzare.

Barcelona (locul 7) și Real Madrid nu și-au revenit încă la nivelul veniturilor pe care le înregistrau înainte de pandemie, fiind cluburile care par a fi cele mai afectate de perioada în care fanii au lipsit de pe stadioane.

ADVERTISEMENT

O altă cădere dramatică a înregistrat și Bayern Munchen, care a părăsit ultima treaptă a podiumului și a ajuns pe locul 6. Campioana Germaniei a înregistrat în sezonul 2020-2021 venituri de 653 de milioane de euro.

Manchester City venituri sezonul 2021-2022

ADVERTISEMENT