Spectacol total pe Etihad Stadium! Manchester City a obținut o victorie uriașă prin prisma scorului și s-a calificat în faza șaisprezecimilor Cupei Angliei. “Cetățenii” au câștigat cu 8-0 confruntarea de pe teren propriu cu Salford City, formație din liga a patra engleză.
Un scor de mari proporții la prima vedere, dar previzibil, reușit de jucătorii pregătiți de Pep Guardiola, în condițiile în care adversarul a fost unul mult mai slab cotat.
Cei de la Salford City nu au avut absolut nicio șansă pe Etihad, acolo unde antrenorul catalan a trimis în teren o mare parte a rezervelor. Cu toate acestea, pe tabela de marcaj în finalul partidei au fost trecute nu mai puțin de 8 reușite în dreptul gazdelor.
Printre marcatori s-a aflat și englezul James McAtee, în vârstă de 22 de ani, care și-a trecut în conturi un hat-trick. Unul dintre cei mai dinamici jucători, decisiv în majoritatea fazelor, a fost atacantul Jeremy Doku.
Belgianul cu o cotă de piață în valoare de 60 de milioane de euro și-a adjudecat două goluri și două pase de gol, primind din partea celor de la SofaScore fabuloasa notă de 9,5, aceeași precum a colegilor săi, James McAtee și Jack Grealish.
În ciuda faptului că Salford evoluează într-un echipament similar cu cel al “Diavolilor Roșii” de la United, chiar de la același sponsor tehnic și este un club originar din suburbiile orașului Manchester, nu a putut să se ridice la nivelul de top impus de mai marea rivală.
Manchester City, al cărei proprietar a investit salariul pe un an al antrenorului principal într-o afacere din Franța, merge în următoarea fază a FA Cup, acolo unde s-au mai calificat, printre altele și Liverpool, Leicester, Wolverhampton Wolves, Bournemouth, Chelsea, Nottingham Forest, Brighton și Leeds United.
Perioada de coșmar a rezultatelor nefavorabile s-a încheiat oficial pentru Pep Guardiola și ai săi fotbaliști. Însă tehnicianul originar din Catalonia, care i-a dat un ultimatum jucătorului ce a costat-o pe City 12o de milioane de euro, continuă să pună presiune pe finanțatorii șeici pentru noi transferuri, menite să întărească lotul actual.
Manchester City, care pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor, se află pe locul 6 din Premier League și rămâne în calcule, deocamdată, doar pentru un loc de Champions League.
Diferența față de liderul clasamentului general, Liverpool, este una semnificativă, nu mai puțin de 12 puncte! Însă, poate fi recuperată până la finalul sezonului.