City, cel mai scump lot din istorie! Cum arată Top 10 şi câţi bani au cheltuit arabii

manchester city, psg, manchester united, lot

Manchester City domină Premier League, iar acest lucru nu este întâmplator. Formaţia antrenată de Pep Guardiola are cel mai scump lot din istoria fotbalului.

Manchester City a intrat într-o altă epocă în momentul în care arabii au preluat clubului, iar ultimele performanţe ale echipei confirmă acest lucru. Liderul din Premier League este activă în toate perioadele de transferuri, iar acest lucru a început să se vadă în rezultatele "cetăţenilor".

Formaţia antrenată de Pep Guardiola are cel mai scump lot din istoria fotbalului. Rivala lui Manchester United a cheltuit 878 de milioane de euro pentru a-şi face echipa pe care o au în acest sezon. Pe locul doi, în topul realizat de CIES Football Observatory, se află PSG. Parizienii au plătit  805 milioane de euro pentru a avea echipa din prezent şi vicecampioana Franţei va depăşi cu siguranţă suma în vară.

Rivala lui Manchester City, locul 3

Locul trei este ocupat de Manchester United, "diavolii" au cheltuit 747 de milioane de euro pentru a-şi face lotul pe care îl au în acest sezon. Ocupanta poziţiei a patra este una oarecum surprinzătoare, Barcelona. Catalanii au un lot pe care au plătit 725 de milioane de euro, cu toate că formaţia antrenată de Ernesto Valverde este considerată o formaţie care se bazează pe jucători formaţi la academia clubului.

Chelsea, campioana en-titre din Anglia, a cheltuit 592 de milioane de euro pentru a-şi face lotul pe care îl au în prezent. Top 10 este completat de Real Madrid (497 de milioane de euro), Liverpool (461 de milioane de euro), Juventus (448 de milioane de euro), Arsenal (403 milioane de euro) şi Everton (365 de milioane de euro).