Iubitorii fotbalului din Anglia stau cu sufletul la gură în ceea ce privește lupta la titlu. Manchester City a profitat din plin de eșecurile lui Arsenal din ultima perioadă, astfel că a urcat pe primul loc în ierarhie cu doar cinci etape de disputat. Care sunt toate calculele din Premier League, dar și programul fiecărei echipe.
Deși a avut un start slab în sezonul din Premier League, Manchester City a demonstrat ADN-ul unei echipe mari. „Cetățenii” s-au aflat pe primul loc doar de două ori: la finalul primei etape și acum, după victoria din deplasarea cu Burnley. La un moment dat la 11 puncte în spatele lui Arsenal, Pep Guardiola a reușit să redreseze situația, iar echipa sa depinde acum doar de propriile rezultate, cu cinci etape rămase.
De cealaltă parte, Arsenal, care s-a aflat pe primul loc din etapa a 7-a, din octombrie 2025, până ieri, în etapa 33, a cedat în ultimele două meciuri de campionat, oferindu-le celor de la City șansa de a recupera diferența. Elevii lui Mikel Arteta au condus clasamentul din etapa a 7-a, însă succesul rivalilor i-a împins pe locul secund. Finalul sezonului le găsește pe cele două echipe foarte apropiate, într-o luptă extrem de strânsă pentru trofeul Premier League.
Manchester City a câștigat Cupa Ligii în fața lui Arsenal, iar în FA Cup va întâlni Southampton în semifinale. În UEFA Champions League, elevii lui Pep Guardiola au fost eliminați încă din optimi, deși porneau ca favoriți, după dubla pierdută în fața lui Real Madrid. Deși au fost în spatele lui Arsenal în campionat, „cetățenii” au evoluat bine pe plan intern.
Revenind la Premier League, Manchester City are, cel puțin pe hârtie, un program accesibil în ultimele cinci etape. Urmează meciurile cu Everton (deplasare, etapa 35), Brentford (acasă, etapa 36), Bournemouth (deplasare, etapa 37), Crystal Palace (restanță, acasă, etapa 31) și Aston Villa (acasă, etapa 38).
Meciuri Manchester City până la finalul sezonului:
Spre deosebire de Manchester City, Arsenal este încă angrenată în UEFA Champions League. „Tunarii” sunt calificați în semifinalele competiției, acolo unde vor da peste Atletico Madrid. Cât despre competițiile interne, jucătorii pregătiți de Mikel Arteta au fost eliminați din FA Cup de către Southampton, iar în Cupa Ligii au cedat în fața „cetățenilor”.
Nici meciurile rămase de disputat în Premier League nu aduc motive de bucurie. Primul meci va fi cu Newcastle (acasă, etapa 34), ca următoarele să arate astfel: Fulham (acasă, etapa 35), West Ham (deplasare, etapa 36), Burnley (acasă, etapa 37), Crystal Palace (deplasare, etapa 38). În orice caz, lupta la titlu nu este încă finalizată, iar orice pas greșit va cântări enorm în ierarhia finală.
Meciuri Arsenal până la finalul sezonului: