După 19 etape disputate în Premier League, Manchester United ocupă un incredibil loc 14, cu doar 22 de puncte, și e aproape de zona retrogradării.
Adidas a redevenit sponsorul tehnic al lui Manchester United în 2015, cele două entități colaborând și în perioada 1980 – 1992. În iunie 2023, contractul a fost prelungit pe o perioadă de zece ani, în schimbul sumei de 900 de milioane de lire sterline, așadar peste 1 miliard de euro.
Dar, conform The Telegraph, gigantul german ar putea întrerupe colaborarea, cu un preaviz de un sezon, în cazul în care Manchester United retrogradează în Championship.
„Diavolii roșii” se află în acest moment într-o situație dramatică în Premier League, unde se clasează pe locul 14, la doar șapte puncte de primul loc retrogradabil, ocupat de nou-promovata Ipswich Town. Condusă în prima parte a sezonului de Erik ten Hag, Manchester United a fost preluată în noiembrie de Ruben Amorim, care l-a înlocuit pe interimarul Ruud van Nistelrooy.
De la numirea tehnicianului portughez, echipa a înregistrat patru victorii, două dintre ele în grupa de Europa League, o remiză și șase eșecuri. După victoria de pe terenul rivalei City, 2-1 pe 15 decembrie, United a fost eliminată în sferturile Cupei Ligii de Tottenham (3-4) și a suferit trei înfrângeri în campionat, fără să marcheze vreun gol, 0-3 cu Bournemouth, 0-2 cu Wolves și 0-2 cu Newcastle.
Ultima retrogradare a lui Manchester United datează din sezonul 1973-74, când gruparea pregătită la acel moment de Tommy Docherty a terminat pe locul 21, penultimul, în First Division.
Situația extrem de complicată de la Manchester United a fost subliniată și de antrenorul Ruben Amorim, după eșecul cu Newcastle de pe 30 decembrie.
„Cred că retrogradarea este o posibilitate. Trebuie să fim clari cu fanii noștri. Este și vina mea. Echipa nu se îmbunătățește. Este puțin pierdută în acest moment și este puțin jenant să fii antrenorul lui Manchester United și să pierzi o mulțime de meciuri” a afirmat portughezul, conform bbc.com.
Începutul de an va fi unul foarte dificil pentru United, care pe 5 ianuarie va juca pe Anfield împotriva lui Liverpool în campionat, iar o săptămână mai târziu se va deplasa la Londra pentru duelul cu Arsenal din Cupa Angliei.