Fotbal international

Mourinho a stopat un conflict între proprii jucători în meciul cu Benfica. Vezi ce decizie a luat

Manchester United a învins cu 2-0 pe Benfica şi are maximum de puncte, 12, în grupa de Champions League. Singurul moment mai tensionat al partidei a avut la scorul de 1-0, cand englezii au primit...
01.11.2017 | 12:56
Mourinho a stopat un conflict intre proprii jucatori in meciul cu Benfica Vezi ce decizie a luat

Manchester United a învins cu 2-0 pe Benfica şi are maximum de puncte, 12, în grupa de Champions League. Singurul moment mai tensionat al partidei a avut la scorul de 1-0, cand englezii au primit al doilea penalty din meci. Trei jucători s-au certat între ei, dar antrenorul Jose Mourinho a rezolvat conflictul, indicând executantul.

Manchester United merge ceas în grupa de Champions League. Echipa lui Jose Mourinho a obţinut al patrulea succes consecutiv, învingând acasă, cu 2-0, pe Benfica Lisabona, însă portughezii au pus mari probleme, pentru că au avut bară la 1-0 şi de De Gea aproape că a zburat, la 0-0, pentru a opri un formidabil şut de la distanţă. United nu a făcut un joc extraordinar, dar a obţinut ceea ce avea nevoie, nu şi calificarea, pentru că mai are nevoie de un punct în ultimele două meciuri, la Basel şi acasă cu ŢSKA Moscova.

Singurul lucru cât de cât preocupant pentru United şi pentru Jose Mourinho este faptul că omul adus pe 85 de milioane de euro în vară, atacantul belgian Romelo Lukaku, e în criză de eficacitate. Puternicul vârf nu a mai înscris de la sfârşitul lunii septembrie, de la victoria cu Crystal Palace, adică de şase partide, incluzând aici toate competiţiile. Faptul că Lukaku nu mai înscrie este o problemă, pentru că United încă nu îl are la dispoziţie pe suedezul Zlatan Ibrahimovic, aflat spre finalul perioadei de recuperare.

Manchester United – Benfica 2-0. Lukaku ar fi vrut să bată el

În timpul meciului cu Benfica United a avut ocazia de a se detaşa încă din primele minute, când a primit foarte uşor un penalty, însă francezul Anthony Martial nu l-a putut învinge de la punctul cu var pe portarul belgian Svilar, care, prin parada sa, a devenit cel mai tânăr goalkeaper din istoria Champions League, la 17 ani, care apără un penalty. Dar diavolii roşii au primit în a doua repriză, la scorul de 1-0, un al doilea penalty, şi acesta acordat cu destulă uşurinţă.

Primul care a luat mingea în mână a fost chiar Lukaku, sperând să întrerupă seria negativă. Dar, imediat, spaniolul Ander Herera i-a luat balonul din braţe, moment în care a intervenit Jose Mourinho, care i-a liniştit pe amândoi, desemnându-l pe al treilea, olandezul Daley Blind, care a înscris cu un şut sigur. Cum a explicat Mourinho acest moment: ”În prima repriză, decizia a fost proastă. În a doua, am luat alta şi nu văd care este drama. Executantul principal pentru acest meci a fost Martial, dar el nu mai era pe teren la al doilea. Romelu a vrut să bată, are personalitatea şi caracterul necesar pentru a-şi asuma responsabilitate. Herrera la fel, dar decizia mea s-a bazat pe ceea ce s-a întâmplat la antrenamente în ultimele zile. Jucătorii au respectat decizia mea şi asta a fost”.

”Am marcat două goluri, nu am primit, sunt alte trei puncte în plus, 12 în total, mai mulţi bani pentru club, pentru că fiecare victorie înseamnă bani. Nu sunt accidentări importante, doar ceva cu Jesse (Lingard) la spate, dar nimic important. Sunt şi mai fericit.Nu ne-am calificat încă? Patru victorii şi tot nu sunt de ajuns? Atunci trebuie să obţinem acel punct necesar în ultimele două meciuri. Va fi frumos să terminăm cu 18 puncte”.