United a INTERZIS un fan timp de un an pentru că a lipsit la un meci!

Claudiu Melinte   
în Stiri sportive
07/10/2016, 17:33
United a INTERZIS un fan timp de un an pentru că a lipsit la un meci! GALERIE FOTO

Manchester United nu trece printr-o perioadă foarte bună. Este abia pe locul 6 al clasamentului, iar Jose Mourinho încă nu şi-a implementat propria filozofie. Mai mult de atît, Pogba şi Ibrahimovic, cele mai tari transferuri ale ”diavolilor”, încă nu evoluează la randamentul maxim. În ciuda acestui lucru, fanii n-au încetat să se ”bată” pe bilete. Acest lucru se poate schimba în curînd, mai ales după ce a păţit un suporter al lui Manchester United!

Graeme Clark, în vîrstă de 58 de ani, este abonat încă de la vîrsta de 18 ani al clubului de pe ”Olt Trafford”. Acesta iubeşte atît de mult clubul încît şi-a pus fiul, atunci cînd acesta încă nu era născut, pe lista lungă de aşteptare pentru eliberarea unui abonament. Graeme Clark s-a ales cu inima frîntă după ce a fost interzis timp de 12 luni de la meciurile din deplasare ale ”diavolilor”! Motivul? Fanul şi-a achiziţionat două bilete pentru meciul din deplasare cu Hull City. Din cauza gripei, n-a mai putut merge, fiul său fiind nevoit să meargă singur.

a-heartbroken-manchester-united-fan-is-considering-giving-up-his-season-ticket-after-he-says-he-was

La o săptămînă după acel meci, cîştigat de Manchester United cu scorul de 1-0, a primit un mail în care era anunţat de clubul Manchester United că are interdicţie timp de 12 luni de a merge cu echipa în deplasare. Oficialii ”diavolilor” i-au scris: ”Avînd în vedere că nu aţi ridicat biletul dumneavoastră şi nici nu aţi anulat comanda, ce v-ar fi adus banii înapoi, locul pe stadion a rămas liber. Din acest motiv, n-am putut aloca locul unui alt suporter. În fiecare săptămînă, mii de fani încearcă să achiziţioneze, fără succes, un bilet. Astfel vrem ca fiecare loc alocat să fie folosit. Menţinem suspendare de 12 luni”, se arată într-un email primit de suporterul în vîrstă 58 de ani.

letter-sent-to-manchester-united-fan-graeme-clarke-who-was-too-ill-to-collect-his-ticket-pic-sent

”Sînt foarte dezamăgit, mai ales că sînt un fan loial clubului. Am abonament de 40 de ani. Urmează să mă pensionez şi chiar aş fi avut timp mai mult la dispoziţie pentru deplasări”, a spus fanul.

1.600 de lire sterline plătesc Graeme Clark şi fiul său pentru abonamentele anuale.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles