Fotbal international

Ronaldo declanşează război la Manchester: şefii îl vor, Mourinho nu!

Plecarea lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid începe să devină un lucru tot mai probabil şi va avea loc la finalul acestui sezon. Una dintre destinaţii ar putea fi chiar echipa de la care a plecat în 2009 la Madrid, adică Manchester United. Numai că nu toată lumea îl aşreaptă cu braţele deschise la United.
18.01.2018 | 20:05
Ronaldo declanseaza razboi la Manchester sefii il vor Mourinho nu

De la o zi la alta se profilează tot mai clar scenariul despărţirii în vară dintre Real Madrid şi Cristiano Ronaldo. Jucătorul portughez a avut evoluţii foarte slabe în ultimul timp şi a iritat conducerea, cerând să i se facă salariul 50 de milioane de euro pe an, pentru a nu sta în umbra lui Leo Messi. A primit un răspuns negativ şi în aceste condiţii sunt şanse minime să mai continue pe Bernabeu.

Cum Ronaldo are acest fix de a primi un salariu egal cu al lui Messi şansele sale de a găsi uşor o echipă în Europa sunt reduse. PSG nu a risca o asemenea investiţie cu un jucător de 32 de ani şi care sezonul acesta a jucat foarte prost. Singurul club care priveşte pozitiv ideea de a-l transfera pe Cristiano este echipa de unde a plecat în 2009 la Real, adică Manchester United. Şefii de pe Old Trafford ar fi sprijiniţi de sponsorul Chevrolet cu o sumă uriaşă, de 100 milioane euro.

Vor asculta şefii lui United de Chevrolet?

Această sumă ar putea acoperi doar doi ani de salariu pentru CR7, fără ceea ce va pretinde Real Madrid şi e greu de crezut că Perez îi va drumul sub suta de milioane de euro. Chevrolet împinge United spre rezolvarea transferului, pentru că Ronaldo ar fi pentru ei o mare lovitură de marketing. Americanii vor să intre masiv pe piaţa de automobile în Asia şi aducerea lui Ronaldo la United i-.ar ajuta enorm, pentru că în Asia portughezul are enorm de mulţi fani.

Nu la fel de încântat este însă compatriotul lui Ronaldo, antrenorul lui United, Jose Mourinho. Acesta pune foarte mult accent pe coeziunea grupului şi nu doreşte să introducă în vestiar un jucător conflictual, care să producă animozitate şi prin salariul net superior celorlaţi pe care îl va avea. El îl cunoaşte foarte bine pe Cristiano din perioada în care au lucrat la Real şi ştie că ar strica atmosfera din vestiar. Mai degrabă, deşi acest lucru a fost respins de jucător, care spune că vrea să rămână în centrul atenţiei, în Europa, viitorul lui Ronaldo ar fi legat de China. Deja a apărut şi numele clubului, dispus să îi plătească anual un salariu de 40 de milioane de euro: Tianjin Quanjin, echipa pregătită de Paulo Sousa.