Fotbal intern

Mandatul lui Corneliu Papură la Universitatea Craiova. Cum a devenit „Mister X”

30.01.2021 | 16:28
ADVERTISEMENT

Corneliu Papură și-a încheiat al treilea mandat la Universitatea Craiova. Tehnicianul oltean a fost poreclit „Mister X”, după ce „Papi” a condus echipa spre șase egaluri în ultimele șapte meciuri din Liga 1. În total, „Papi” a contabilizat 12 meciuri de la numirea sa din noiembrie și a reușit doar trei victorii.

Contestat de foarte multă lume, Papură a fost demis de patronul Mihai Rotaru. Întors dintr-o vacanță în Maldive, patronul a văzut evoluția jucătorilor din meciul cu FC Argeș și nu a fost deloc încântat. La nici 24 de ore de la joc, antrenorul a fost dat afară.

ADVERTISEMENT

Emil Săndoi are mare șanse să o preia pe Universitatea Craiova, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Parcursul excelent cu Chindia i-a convins pe conducătorii oltenilor.

Corneliu Papură și-a încheiat al treilea mandat la Universitatea Craiova. Doar trei victorii a reușit „Mister X” cu jucătorii care au fost aproape de titlu

Universitatea Craiova a început cu mari speranțe acest sezon, după ce au ratat titlul „la mustață” în sezonul trecut. În Liga 1, Craiova a avut o serie de șapte meciuri consecutive încheiate cu victorie, însă, în acest moment, „juveții” au ajuns să aibă șapte meciuri fără victorie. Corneliu Papură a avut la îndemână aceeași jucători cu care Cristiano Bergodi a fost aproape de câștigarea campionatului.

ADVERTISEMENT

Ce-i drept, „Papi” nu s-a putut baza prea mult pe Elvir Koljic. Atacantul bosniac s-a accidentat grav la meciul cu Poli Iași din octombrie. Problema lui Papură a fost că nici nu a avut un om de gol, deoarece Mamut abia a marcat primul său gol în Liga 1, iar acest lucru s-a întâmplat chiar la ultimul meci al lui Papură pe banca Științei, adică U Craiova – FC Argeș 1-1.

Corneliu Papură
Corneliu Papură a devenit „Mister X” după cele șase egaluri consecutive. sursă: facebook

Clubul Universitatea Craiova a anunțat după demisia lui Bergodi că Papură va fi antrenorul principal în „perioada imediat următoare”, însă Mihai Rotaru ar fi fost de acord ca antrenorul de 47 de ani să continue cu echipa până în vară, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. În cele 12 meciuri, Papură a reușit doar trei victorii: 5-0 cu Progresul Spartac în Cupa României, 3-1 cu Gaz Metan Mediaș și 2-1 cu UTA Arad. Singura înfrângere a fost în meciul cu FCSB, scor 0-2.

ADVERTISEMENT
  • 7 egaluri egaluri are Universitatea Craiova în al treilea mandat al lui Papură
  • 13 puncte a strâns Știința, cu Papură la timonă, în 10 meciuri de campionat

Craiova lui Papură, repetentă la capitolul goluri. Are nouă goluri în ultimele zece meciuri de campionat și a primit opt

Corneliu Papură nu se poate lăuda nici faptul că echipa sa a arătat un apetit ofensiv. În precedentele două mandate, Craiova marca destul de multe goluri, însă acest lucru nu s-a văzut în actualul „descălecat”. Doar nouă goluri au înscris „alb-albaștrii” în cele zece meciuri de campionat cu Papură la timonă și au primit opt, un golaveraj care a arată mai mult a echipă de mijlocul campionatului și nu de o formație care vrea titlu.

ADVERTISEMENT

Un alt aspect pentru care antrenorul a fost criticat este cel al meciurilor importante, că nu știe să gestioneze situația într-un joc cu o echipă contracandidată la titlu și că nu obține puncte. Singurul punct din istoria înfruntărilor directe dintre Universitatea lui Papură și FCSB sau CFR a fost câștigat în „Gruia”, în luna decembrie, atunci când Bancu și compania au remizat alb. De altfel, Corneliu Papură a acuzat de mai multe ori că echipa sa ar fi avut un gol nevalidat.

Fostul fundaș o lasă pe Craiova pe locul 3, cu 37 de puncte. Staff-ul lui Papură rămâne deocamdată la echipă și se va ocupa de pregătire până când se va numi un nou „principal”. Va fi greu de crezut că Rotaru este dispus să renunțe la un staff în care au fost numiți mai mulți oameni în ultima perioadă, printre care preparatorii fizici Rui Santos și Ian Coll, „secundul” Octavian Benga, dar și noi doctori.

  • 38 de meciuri oficiale a adunat Corneliu Papură pe banca Universității Craiova
  • 3 mandate a avut „Papi” pe banca oltenilor

  • (P) Cota BETANO pentru Poli Iaşi – U Craiova: 1,57 este cota pentru “2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT