Fostul concurent de la Asia Express vorbește despre noul job de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Timp de 4 zile pe săptămâna, Mane Voicu ne face să radem și să ne începem bine o nouă săptămână. Aflăm totul despre omul Mane Voicu, ce se ascunde în spatele unui comediant de succes.
Puțină lume știe că Mane Voicu are un frate mai mare cu 10 ani și unul geamăn, cu care, mărturisește cu umor, nu seamănă deloc. Într-un interviu sincer și exclusiv pentru FANATIK, comediantul își spune părerea personală despre stand up și mărturisește că cine nu-și deschide sufletul pe scenă nu prea reușește în această branșă.
Mane Voicu ne dezvăluie, de asemenea, că este o fire destul de emotivă și nu o dată a fost nevoit să-și înfrângă lacrimile în diverse situații. De asemenea mărturisește, cu mult umor, că a fost mereu mai pragmatic în ceea ce privește capitolul iubire.
Ai făcut lumea să râdă, ani de zile, pe scenă. Pe ține ce te face să râzi, cu adevărat? Dar să plângi?
-Mane Voicu: Făcând umor și stand up de atâta vreme am descoperit că pe mine începe să mă distreze umorul destul de idiot. Am râs mereu la glume stupide, o parte bună din umorul pe care-l consum este stupid. Îmi placa filmele cu Jim Carey, nu sunt nici pe departe un consumator elitist de umor. Îmi place să mă bucur de absolut tot ce este amuzant.
Recunosc, sunt destul de sensibil. Chiar dacă, de multe ori, îmi vine să plâng la multe chestii emotive, reușesc să-mi țin lacrimile. Sunt o persoană empatică și mă emoționez destul de repede.
Cum era Mane Voicu la 16 ani și cum este azi, la 32 ? Ce ai câștigat și ce ai pierdut în toți acești ani?
-La 16 ani eram un tip foarte emotiv, cu foarte puțină încredere în el. De atunci m-am schimbat, progresele sunt uimitoare. Nu mi-am dorit niciodată să fac mai mult. Existau multe momente în care îmi doream destul de puține încât, fără să mă laud, mă gândesc că am ajuns mult mai departe decât mi-am propus. Chiar dacă mă consider împlinit știu că nu este de ajuns ce am făcut până acum. Eram un copil neștiutor la 16 ani.
Simt că am pierdut această stare a tinereții în care consideri că finalul este atât de departe. Cumva vârsta și bătrânețea, cu toate că-i aiurea să spun asta la 32 de ani, mă trezește la realitate într-un mod abrupt.
Prima pasiune, șahul. Cum așa?
–Șahul a fost, în prima parte a copilăriei, o idee frumoasă. Fără să știu să joc, tata mi-a povestit jocul. L-a făcut foarte captivant pentru mine, mi-a zis că există cai, turnuri, regi și regine. Mi se părea un fel de război pe o tablă și era foarte interesant.
A fost destul de plăcut încât să dezvolt o adevărată pasiune. Nu am făcut însă, din asta, o performanță majoră chiar dacă am trecut de nivelul de amator. Deși uneori nu se observă, mi-a dezvoltat destul de bine creierul (râde, n.red.).
A fost cale lungă de la șah la stand up comedy?
–La stand up am ajuns, în prima faza, pentru că fratele meu făcea comedie în trupa Spitalul 9, ceva de genul Vacanța Mare. Eu am doi frați, unul cu 10 ani mai mare și unul geamăn. Mi-a plăcut ce făcea cel mare, mi se părea extraordinar cum se întâlneau pentru spectacole, cum făceau filmulețe. Asta m-a atras cel mai tare. Cred că mi-am dorit să fiu și eu persoana de interes din sală sau din încăpere.
Dar fratele tău geamăn? Semănați, aveți pasiuni comune?
-Niciodată în viața mea nu o să cred că un copil este format doar din educația părinților. Am crescut în aceeași casă, în același timp și suntem complet diferiți, eu și fratele meu geamăn. Eu amân, el vrea să rezolve totul imediat. Cred că drumul fiecăruia este dat și de ceva interior, care dictează cum și în ce sens.
Avem și lucruri la care semănăm, însă am stat prea mult împreună ca să le mai observ. Avem vocea asemănătoare, fizic ne asemănăm, dar ai zice că nu avem absolut nicio legătură dacă ai sta de vorba cu noi. Cu fratele meu mai mare am mai multe în comun. Nici când eram copii nu am fost compatibili ca prieteni. Ne-am certat și ne-am bătut toată copilăria noastră.
Vă simțiți între voi, cum se spune, ca gemenii?
-În orice mit și în orice vorbă care rezistă de atâția ani este și un pic de adevăr. Cred că între noi este o legătură similară cu a mamelor legate de copii. Pot să-l simt dacă e vesel sau trist dintr-o singură privire. Dar nu este ceva mai profund de atât. Cu toate astea, gemenii au ceva în plus față de frații normali.
Cum a fost perioada liceului? Erai timidul, rebelul sau cel mai popular?
-Am aflat mult mai târziu că eram popular. Am învățat într-un liceu mic, cu trei clase pe generație așa că eram toți populari. Eu mă bucuram de oarecare atenție pentru că eram vorbăreț la clasă, dar nu pe materii ci pe orice altceva. Doar la Limba Română îmi aveam rostul în clasă (râde, n.red.).
Când te-ai îndrăgostit prima dată?
-De foarte multe ori, în sensul acela pueril. Cumva așa s-a întâmplat când a urmat și dragostea mai adevărată. Am avut niște experiențe foarte frumoase. Am încercat mereu să pun rațiunea înaintea bătăilor inimii. Am fost destul de pragmatic în chestiunea asta care se numește iubire și care te poate răvăși (râde, n.red.).
Cum ai cunoscut-o pe Camelia? Îți mai aduci aminte la ce te-ai gândit prima dată când ai văzut-o?
-Știu că mă uitam la ea și îmi ziceam cât e de frumoasă. Am cunoscut-o mai bine acum aproape 4 ni, că de știut o știam mai de mult. Au fost niște gesturi extrem de simple, de naturale, care au făcut-o irezistibilă pentru mine. De exemplu odată i s-a făcut frig și s-a dus în mașină să se schimbe, fără vreun standard sau vreo preferință. Pur și simplu mi-am dat seama că vreau să-mi petrec timpul cu o astfel de persoană.
Faptul că ai un simț al umorului foarte ridicat te mai ajută atunci când va certați?
-Da, pentru că are și ea slăbiciunile ei. Îi place umorul cretin și, de fiecare dată când greșesc cu ceva sau se supără pe mine, vede ceva în comportamentul meu și ajunge să mă ierte din milă (râde, n.red.).
Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?
-Dacă ar fi să schimb ceva ar fi să mă pregătesc mai bine pentru momentele importante din viața mea, sau să mă pregătesc diferit. Mi-ar fi plăcut să fii ajuns în atenția oamenilor mai de tânăr. Am avut șansa să ajung însă, cumva, am ratat din niște decizii greșite.
Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?
-Construiesc. Poate lumea nu știe, dar îmi plac cărămizile. Până acum mi-am făcut singur un foișor, un grătar și mi-am instalat singur centrala în casă.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
-Din fericire nu am avut până acum momente foarte grele în care să pierd pe cineva foarte apropiat. Am pierdut oameni din certuri apropiate, prieteni care s-au dus destul de tineri, lucruri care m-au marcat. Dar, din fericire, nu au fost oameni din familie ceea ce mă face să mă declar fericit și bucuros.
Pe partea profesională cel mai greu mi-a fost atunci când am dezamăgit, prin diverse prestații, publicul care mă place. Cum ar fi că nu i-am făcut mândri de mine. Astea au fost momentele care m-au consumat cel mai tare până acum. Vreau că oamenii să știe că îmi pasă foarte mult de comunitatea mea.