Conform comunicatului de presă remis pe site-ul MApN, odată terminată perioada de transparență legislativă, Guvernul României va transmite proiectul Parlamentului, pentru dezbateri și adoptare.
Conform sursei citate, una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal. Este vorba despre categoria militar voluntar în termen în structurile Ministerului Apărării Naționale. De asemenea, în prim-plan este şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora.
Asta înseamnă că pe timp de pace, cetăţenii români cu domiciliul stabil în România și care au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor putea solicita participarea pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază. Durata acestuia este de patru luni.
Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare. MApN a subliniat că rezerva de mobilizare s-a diminuat de la 1 ianuarie 2007, odată cu suspendarea serviciului militar obligatoriu pe timp de pace.
”Ca urmare, cetățenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României.
Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare.
La finalizarea programului de pregătire, aceștia vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia evidență și să îi introducă în rezerva operațională”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.
O altă prevedere a proiectului se referă la crearea cadrului legal privind instruirea rezervei operaţionale pe timp de pace, similar rezerviștilor voluntari. Se va avea în vedere necesitatea menţinerii aceluiaşi nivel de pregătire militară a acestor categorii de rezervişti care pot complete structurile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
Totodată rezerviștii pot fi concentrați, pe timp de pace, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată. Proiectul își propune, totodată, stabilirea cadrului legal privind efectuarea recrutării-încorporării, în situaţia reinstituirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, potrivit legii, respectiv pe durata stării de război. În același context sunt vizate stărea de mobilizare și starea de asediu.
”Prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state și, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara.
Astfel, în funcție de starea excepțională instituită sau declarată, de locul în care își au domiciliul, în România sau în străinătate, precum și de prezența/absența temporară în/din țară, aceștia se vor prezenta pe baza înștiințării în scris la domiciliul din România, în locul, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare sau în locul și la termenul prevăzute de lege”, a mai arătat sursa citată.