Mara Bănică, exclusiv despre momentele de groază din Bagdad și Kosovo, când era crrespondent de război. Celebra jurnalistă mărturisește că îi este dor de un jurnal de știri adevărat și recunoaște că s-a băgat în multe lucruri care nu o priveau.
Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK.RO, Mara Bănică își aduce aminte de perioada când era corespondent de război, pe frontul din Bagdad. Aflăm că ce i-a displăcut cel mai mult la ‘Sunt celebru, scoate-mă de aici’ a fost ‘adunătura de oameni’ cu care a trebuit să lucreze.
Celebra jurnalistă ne spune că nu-i o mamă panicoasă dar, când apare febra la copii, primul lucru pe care vrea să-l facă este să cheme Salvarea. Mara Bănică rememorează cel mai greu moment din viața ei, pierderea tatălui, și mărturisește că s-a îndrăgostit de soțul ei în 2 secunde.
Cum este mama Mara pentru cei doi copii minunați ai ei? Ai fost mai panicată la Dima decât la Donca?
-Nu cred că a fost panică vreodată. Eu am probleme în momentul în care se îmbolnăvesc, mă pierd. Știu ce trebuie făcut dar am niște stări de panică, mi se face rău și mă iau transpirațiile. Cred că nimănui nu-i place să aibă copiii bolnavi. Unii știu să își păstreze calmul dar eu nu pot. La cel mai mic semn mă gândesc să chem salvarea. Cred că, totuși, făcuți la o vârstă matură, reacționez bine. Pe Dima îl mai ascultam noaptea, în somn, dacă mai respira, până într-un an. La Donca nu am avut grija asta.
Dima te ajută și el când este vorba de surioara lui?
-Mă ajută. Singurul motiv pentru care se oprește din jucatul pe Playstation este sora lui. Se joacă foarte frumos cu ea, au o relație pe care eu n-o știu, că nu am avut frați. Dima este sensibil, este un om prea sensibil pentru vremurile astea.
Ești o mamă extrem de implicată. De câte ori, pe zi, simți că nu mai poți? Ce te face să mergi mai departe?
-Niciodată nu simt că nu mai pot, dar mă plâng destul de mult, mai ales la soțul meu. Dacă aș avea zilele prea libere m-aș impacienta pentru că sunt un om activ. Mă mai plâng dar vine seara, este momentul când copiii dorm și am timp pentru mine. Mai citesc, mă mai uit la un serial și adorm târziu iar a doua zi sunt iar foarte obosită. Mi-a fost dor să lucrez, nu sunt obișnuită să stau în casă și asta îmi dăunează, dar m-am reglat.
‘Sunt celebru, scoate-mă de aici’, ce ți-a plăcut și ce nu? De câte ori ai vrut să renunți?
–Nu mi-a plăcut adunătura de oameni. Deloc celebri și cu dorința de a face circ. Mai erau cei cu apariții cât e cât care nu se gândeau decât cum să mai treacă o săptămână ca să mai facă bani. A fost o chestie foarte mișto, una peste alta. Nu am avut nicio îndoială că nu pot face lucruri, lupta cu oamenii a fost grea. Cei de la care aveam așteptări s-au dovedit ‘perverși’.
Ai fost corespondent de război pe fronturile din Irak, Afganistan și Kosovo. Un pericol iminent, zilnic. Cum ai făcut față, cum ai rezistat știind ce se poate întâmpla?
-Nu am realizat chestia asta, nici nu aveam timp să-mi setez prioritățile acolo. Am stat o lună jumătate la Bagdad și nu știam ce urmează să fac în următoarea oră, nu aveam timp să mă gândesc că mă împușcă. La Kosovo exista pericolul de mine antipersonal și țin minte că aveam un operator care s-a dus pe niște câmpuri, să ia niște cadre frumoase. Atunci m-am panicat foarte tare. Mai mult am avut probleme cu operatorii pentru că, în România, nu se face instruirea de bază.
Eu am făcut 3 luni cursuri la NATO. Trebuie să ști când și cum să te oprești. În România asta e mentalitatea, că mă duc într-o bază militară și sunt corespondent de război. Dar ești corespondent când te duci pe barba ta. Mă uit și acum pe filmări și văd cum sarea glonțul la 2 metri și am senzația că imaginile sunt ireale, de film. Acum nu aș mai face lucrul asta, am copii și ei fac diferența. Cred că în fiecare profesie trebuie să existe lucruri pe care ar trebui să le facă un om. Mi-e dor de știri, de seriozitatea de acolo, dar, din păcate, nu mai există… Eu mă consider o mare învingătoare. Am colegi în presă, geniali, care mor de foame. Este o luptă pentru supraviețuire.
Ești una dintre cele mai asumate femei din showbiz. De unde ai naturalețea asta?
-Asumată sunt, unele lucruri mi le-am asumat a la long dar, în final, tot mi le-am asumat. Din ultimii 12 ani mi-i reproșez pe ultimii 4, am și eu niște limite. Nu există să vii la televizor și să nu spui nimic. M-am băgat în multe tâmpenii care nu mă priveau, dar a fost modalitatea mea de a răzbate și de a fi, acum, asumată. Curajul îl am de la tata, Dumnezeu să îl ierte, el mi-a insuflat asta. Tata era genul pesimist, extrem de prevăzător, bănuitor, dar una din marile lui calități a fost că mi-a dezvoltat pasiunea pentru citit. A avut foarte multă răbdare să-mi povestească. Îmi spunea mereu că nu trebuie să mă las înfrântă.
Cum a fost copilăria ta? Ce nebunii făceai când erai mică?
-Dar ce nu făceam. Am fost un copil extraordinar de obraznic, rebel, am creat multe probleme părinților. De la spart geamuri până la a merge de 14 ori să văd filmul ‘Pas în 2’. Chiuleam de la școală pentru că eram îndrăgostită de Bleonț. Chiuleam de la pictură și sport să mă duc la film. Dar când a fost vorba de examene, admitere, fără niciun fel de pregătire am intrat mereu în primii 3. Eu sunt un om serios, nu neapărat cuminte.
Când te-ai îndrăgostit prima dată?
-În clasa a 4-a m-am îndrăgostit de Adi Militaru, un coleg. Ne vedem și acum, cu toți colegii din generală de altfel. Două zile a durat iubirea pentru că era iarnă, am văzut că are muci în nas și mi-a trecut.
Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?
-La 18 ani când am lucrat la SOTI. Nu mai știu cât era salariul, dar știu că mi-am luat foarte multe cutii de Rafaello. Apoi m-am angajat la un ziar, tot 18 ani aveam, și acolo nu mi-au dat salariul 3 luni. Când l-am luat cumulat, erau vreo 90.000 de lei. Am luat două haine de blană de capră, pentru mine și mama, care au năpârlit imediat, și un trening pentru tata.
Cum te-a cucerit soțul tău? Care este cea mai importantă calitate a lui?
-M-a cucerit prin umor, este hâtru. Cred că are aceiași inteligență ca mine, suntem doi oameni foarte inteligenți. Pentru mine umorul este apanajul oamenilor inteligenți. Este foarte bun, milos, eu îl mai trag de mânecă, deoarece ar da bani mereu cerșetorilor. Avem foarte multe lucruri în comun.
Îți mai aduci aminte prima voastră întâlnire?
-Ne-am întâlnit într-un avion, n-am cum să uit așa ceva. Nu am crezut că e român prima dată. Mi se părea că el sforăia dar era altcineva, am început să râdem și eu m-am îndrăgostit în două secunde. Are un timbu vocal liniștitor, soțul meu este un om foarte mișto.
Cel mai greu moment, pierderea tatălui tău. Cum ai reușit să mergi mai departe?
-Nu cred că am reușit și nu vreau să vorbesc despre asta. Mi-am îngropat în creier povestea, realizez că tata nu mai e, dar nu vreau să mă gândesc la momentul asta. O să-i povestesc când ne-om întâlni.
Îți place să gătești?
-Am descoperit că gătesc foarte bine în perioada pandemiei. Acum gătesc de toate și m-am simțit foarte bine la ziua lui Dima, când un părinte mi-a spus că fac niște prăjituri excepționale. Uneori mă enervez că soțul meu vine târziu acasă sau mănâncă în oraș și mi se strică mâncarea.
Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?
-Mie îi place pescuitul în lac, real, când te bucuri că prinzi un pește. Știu să fac undița, pluta, să leg nodul pescăresc. Îmi place să pescuiesc la trestie, nu la lansetă, îmi place pescuitul rudimentar adică. Este o formă de liniștire să stai 5 ore nemișcat. Este un exercițiu foarte bun de a te calma și mi-e dor de copilăria mea, când mă trezeam la ora 5 să caut râme.
A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a ‘urcat’ la cap?
-Nu, și să știi că asta este secretul longevității și naturaleții. Știu că există oameni care apar de câteva ori la tv și apoi nu mai pot merge pe stradă, au autosuficiența aia. Eu m-am obișnuit cu privirile oamenilor, le ignor, și dacă vine omul la mine să vorbim sunt complet naturală. Nu mi s-a ‘urcat’ niciodată la cap, ba chiar mă simt prost dacă vine cineva să mă laude, nu știu cum să gestionez laudele.
În televiziune și presă sunt foarte mult oameni care nu au legătură cu aceste domenii. Dacă în profesia mea există oameni care nu au nici măcar o licență în jurnalism eu de ce nu aș putea să fac operații pe creier? Mi se pare urât. Dacă ai făcut o facultate de teatru du-te pe scenă, nu-mi explica mie cum se face divertismentul.
Consideri că frumusețea ta a reprezentat un atu în meseria pe care ți-ai ales-o?
-Consider că frumusețea, pentru o femeie, ar trebui să fie un accesoriu. Cred că sunt o femeie plăcută, ca aspect fizic, dar nu cred că este o condiție obligatorie în televiziune. Și dacă eram ca altele, dar îmi ieșea din gură ce-mi iese acum, tot în domeniul asta lucram.
Dacă te-ai întâlni acum cu Mara cea mică, ce sfat i-ai da?
-Ce mi-a zis mie tata, la un moment dat: poveștile de dragoste din cărți sunt ficțiune. Până la soțul meu am avut un cumul de dezamăgiri. Eu îmi imaginam povestea de dragoste altfel, citisem foarte mult și credeam că Tristan și Isolda există. Când am înțeles că o relație trebuie să conțină și compromisuri, m-am liniștit și m-am căsătorit.
Unde plecați în vacanța de vară?
-Avem o casă pe care o renovăm. După ce a murit tata am făcut pauză dar la 1 septembrie trebuie să ne mutăm și suntem în urmă cu lucrurile. Nu ne-am făcut niciun plan. Anul acesta am fost în America, în Egipt. Dacă plecăm o să fie în Grecia sau Bulgaria. Iar de Crăciun vreau să îi ducem pe copii în Laponia.