Mara Bănică a fost una dintre persoanele care au rămas șocate de vestea legată de divorțul dintre Dinu și Deea Maxer. Asta în condițiile în care, în ultimul an, nenumărate cupluri care păreau perfecte au anunțat că o vor lua pe drumuri separate.
În cazul lui Dinu și Deea Maxer însă, anunțul divorțului a fost într-adevăr unul surprinzător. În luna februarie, artistul îi făcea o declarație de dragoste soției sale pe contul personal de socializare. De asemenea, anterior, aceștia au fost și într-o vacanță, iar lucrurile păreau perfecte.
Iată că marți, 28 martie însă, avea să vină vestea tulburătoare. Ambii parteneri au anunțat într-un mesaj comun postat pe social media că divorțează și că preferă să nu ofere prea multe detalii pe acest subiect. De asemenea, aceștia nu au vorbit nici despre motivul care a dus la ruptura dintre ei.
Gabriela Cristea s-a declarat și ea surprinsă de anunțul divorțului. Asta în condițiile în care ea și Tavi Clonda îi cunoșteau pe cei doi. Dinu și Deea Maxer au fost inclusiv în vizită la cuplu la un moment dat, însă nimeni nu avea să știe ce se întâmpla în interiorul relației.
Nici Mara Bănică nu a digerat prea bine vestea primită. Jurnalista a rămas șocată de divorțul dintre Deea și Dinu Maxer. Mai mult de atât aceasta se întreabă ce alt cuplu faimos din România va divorța, având în vedere că inclusiv o relație de 18 ani s-a terminat subit.
Mara Bănică spune că i-a cunoscut pe cei doi de ani buni și nu a putut trece cu vederea legătura fenomenală dintre ei. Ambii se iubeau, erau îndrăgostiți, uniți, dar și atenți unul cu celălalt. Tocmai din acest motiv, jurnalistei îi este dificil să înțeleagă când au ajuns cei doi în acest punct.
”Dacă și Maxerii s-au despărțit, ce o mai urma? Îi cunosc de o grămadă de ani și mereu mi s-a părut că au o legătură fenomenală! Uniți, îndrăgostiți, drăgăstoși, atenți unul cu celălalt… Trist”, a scris Mara Bănică, pe contul ei de Facebook, la scurt timp după anunțul divorțului.
Menționăm faptul că anul trecut nenumărate cupluri au anunțat că vor divorța, sau au semnat actele de divorț. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu spre exemplu au decis să pună capăt căsniciei lor. De asemenea, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf și-au spus și ei adio.
Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat și ei anul trecut, iar vestea i-a surprins pe mulți. Paula Seling și Radu Bucur și-au spus și ei adio după 17 ani de căsătorie. Același lucru s-a întâmplat și cu Raluca Bădulescu și Florin Stamin, cei doi fiind împreună mai bine de un deceniu.