Diego Armando Maradona nu mai este! E greu să spunem „a murit”… „El Pibe D’Oro” a plecat și a lăsat lumea, nu numai a fotbalului, infinit mai săracă. A jucat în prodigioasa lui carieră și împotriva românilor. Amintirile lui Gică Hagi, Gabi Balint și Iosif Rotariu au acum valoare de documente istorice…
„Butoiașul atomic” împlinise 60 de ani cu nici o lună în urmă, pe 30 octombrie. FANATIK vă prezintă în exclusivitate trăirile unice ale tricolorilor amintiți despre întâlnirile cu „Butoiașul atomic”.
Nu-i puțin lucru să respiri umăr la umăr cu Diego Maradona. Să-l iei pe piept, să-i pui contra pe tibie chiar. Ei, „Regele”, „Găboajă” și „Roti” sunt printre fotbaliștii români care au făcut-o… La Coppa del Mondo din Italia, în 1990, naționala unei Românii admirate de o lume întreagă după evenimentele din decembrie ’89 a jucat în grupă cu campioana mondială en-titre, Argentina. Condusă de Diego Armando Maradona… Mult,mult prea devreme regretatul Diego Armando Maradona…
Gică Hagi, Gabi Balint, Iosif Rotariu și Gică Popescu au alergat atunci, în 1990, umăr la umăr cu „Butoiașul atomic” chiar pe stadionul pe care acesta a făcut istorie cu… piciorul între anii 1984 și 1991, „San Paolo” din Napoli.
Pelé al nostru, adică Gavril Pelé Balint, a marcat golul egalizator la 1 în ultimul meci din grupe, cu Argentina, golul care a adus punctul necesar primei calificări a României în „optimile” unui turneu final mondial. Iar pe Argentina a trimis-o să joace în aceeași fază a competiției cu Brazilia…
FANATIK a aflat, în exclusivitate, ce i-a impresionat pe tricolorii amintiți la cel mai bun fotbalist din lume la acea vreme. Și, spun mulți, nu numai la acea vreme…
„Maradona din Carpați”, cum era Maradona din Argentina?
– Eu l-am cunoscut în ’84, când a jucat naționala României cu echipa celor mai buni stranieri din Spania, eram foarte tânăr atunci… la Vigo, înainte de turneul final european din Franța. S-a terminat la egalitate, el a marcat din penalty, spectaculos, avea o tehnică specială și la executarea penalty-urilor… atunci l-am cunoscut…
Avea o tehnică în regim de viteză incredibilă, dusă la perfecțiune. Un geniu pe teren! Avea putere, a condus echipe, le-a făcut să câștige, el, de unul singur, unde a jucat a tras echipa după el la victorie, mi-a plăcut că era un luptător, avea caracter puternic, nu se ferea de contacte, îi plăcea foarte mult duelul și avea o viteză de gândire nativă extraordinară.
Apoi în ’90…
– În ’90 a fost o mare provocare pentru mine. Pentru el era ceva obișnuit, era Maradona cel mare, eu eram Maradona cel mic, din Carpați și, personal, am avut o mare provocare.
Eu zic că am făcut un meci foarte bun, cu multe realizări personale, complet cred eu… Semnasem cu Real Madrid, eram liniștit, era o realizare care mi-a dat personalitate în teren, eram foarte bine și psihic, și fizic.
V-ați „ciocnit”?
– Da… ne-am atins de vreo două ori… Trebuia să ne căutăm, nu? A fost ok, o dată am fost eu faultat, o dată eu pe el… La sfârșit am schimbat tricourile.
Eu m-am dus la ei în vestiar, era pe masă, avea probleme cu o gleznă… nu de la mine… îl durea rău o gleznă, dar așa era el, juca și cu dureri, era un caracter puternic, făcea orice pentru fotbal, iubea enorm fotbalul.
S-a văzut la amândoi caracterul pe care îl aveam… Din multe puncte de vedere eu zic că ne asemănam, din această cauză m-au numit „Maradona din Carpați”.
Ai „furat” ceva de la el, vreun dribling, ceva?
– Nu, e totul nativ, fiecare am avut tehnica noastră, arsenalul nostru… Cu toate că semănam foarte mult, și ca joc, și ca prestanță, și ca lideri, am avut bagajul nostru tehnic unic.
Pe Pelé l-ai cunoscut?
– Da, nu l-am văzut jucând decât la televizor, dar l-am cunoscut, eram în Comisia tehnică la FIFA, cinci ani am fost cu el împreună, am stat de vorbă de mai multe ori, i-am cerut un autograf pentru Gabi Balint, că pe el îl cheamă Pelé…
La meciul de la Milano, pe „San Siro”, în octombrie 1990, dintre Brazilia și Restul Lumii, de ziua lui de naștere, împlinea 50 de ani și s-a organizat meciul ăsta, am dat gol din lovitură liberă și am câștigat cu 2-1… am arătat că sunt mai bun ca brazilienii…
Pelé, ai jucat împotriva lui Maradona, ai dat gol împotriva lui Maradona la Copa del Mondo 1990… Cum era Maradona?
– Un fotbalist complet. Tehnică perfectă. Tot… Ruperile de ritm, frânele, schimbările bruște de direcție în viteză, cu mingea „legată” de gheată.
Chiar loviturile cu capul le avea, la cât era el de scund, avea detentă bună. A fost un lider. Un jucător care decidea de multe ori jocul. Prin acțiunile individuale, prin ceea ce născocea, mereu altceva, inventa pe moment. A fost un fotbalist imens.
Te-ai „ciocnit” cu el atunci?
– Am avut două „întâlniri” directe, ca să spun așa. La începutul meciului, am dat mingea pe lângă el, dar m-a blocat… m-a faultat de fapt… fault obișnuit, de joc, nu lovea, nu era rău, chiar dacă avea gura mare și comenta tot timpul deciziile arbitrului… Apoi l-am faultat eu în repriza a doua, m-a driblat și l-am oprit cu mâna, nu i-am dat la picioare că era păcat…
În afară de meciul din 1990, de la Mondialul italian, te-ai mai întâlnit cu Maradona?
– M-am mai întâlnit. În 1982 eram cu naționala într-un turneu de pregătire în America de Sud, Peru, Argentina și Chile. Am jucat la Rosario, am fost pe banca de rezerve, el era titular cu numărul 10, au câștigat cu 1-0, el a creat faza golului.
Și în Spania, când juca la Sevilla, în toamna lui 1992, eu eram la Burgos… era pe finalul carierei… l-a și schimbat și era tare nervos, dădea din mâini, comenta, era tare nervos…
Dar primul contact, virtual ca să spun așa, a fost în 1981, în avion, când plecam la CM de tineret din Australia. Maradona fusese cel mai bun jucător la ediția precedentă și ne-au dat niște pliante cu el… Nu-l știam, nu-l văzusem, atunci am citit despre el… În Australia cel mai bun jucător a fost desemnat Romică Gabor…
Rezultatul de egalitate de la Mondialul din Italia i se datorează în mare măsură și lui Iosif Rotariu, jucătorul desemnat de selecționerul Emeric Ienei pentru cel mai important rol: să îl marcheze om la om pe Diego Armando Maradona, cel mai bun fotbalist din lume în acel moment. A făcut-o atât de bine încât starul argentinian a fost scos din sărite de român, la final aruncându-i tricoul în iarbă!
„Roti”, ai avut o misiune infernală, să îl marchezi om la om pe Maradona pe San Paolo din Napoli…
– Meciul îl țin minte perfect. Maradona mi se părea, de acolo, de aproape, un fotbalist mare, mare de tot. Chiar dacă avea doar un metru șaizeci și cinci… Glumesc ca să-mi mai treacă emoția amintirii…
Dacă și acum ai emoții, cum a fost atunci, când ai intrat pe teren tocmai pe „San Paolo” din Napoli, „templul” pe care era venerat Maradona?
– Normal că am avut emoții imense… Nici nu am dormit în noaptea meciului. Maradona câștigase titlul cu Napoli, era campion mondial, normal că am avut emoții. Îl marcam om la om, am avut o responsabilitate mare. A fost greu.
Ce ți-a spus selecționerul Ienei înaintea meciului?
– Nu am stat chiar atât de mult de vorbă. Cu o zi înaintea meciului, la antrenamentul oficial, s-a hotărât. Era cu Silviu Lung, colegul meu de cameră și căpitanul echipei. Au rămas pe teren și acolo au hotărât… că nu știau ce om să pună să îl marcheze pe Maradona… și eu am primit până la urmă „onoarea”…
L-ai cam scos din sărite pe numărul unu mondial de atunci…
– Da. Și pe pagina lui de socializare a declarat că am intrat puțin mai dur la el și de aceea n-a avut un randament mai bun la meciul cu Brazilia, în „optimi”.
Dar toată lumea a spus atunci că tocmai el a fost cel mai bun cu Brazilia, au învins cu 1-0, gol Caniggia, au trecut apoi greu, la lovituri de departajare, de Iugoslavia, Maradona a ratat penalty-ul său, și de gazda Italia, Maradona a transformat penalty-ul său, și au jucat finala cu Germania, pierdută dintr-un penalty în minutul 85…
Cu România n-a prea mișcat…
– Adevărul este că am avut câteva intrări mai dure, dar nu aveam alte metode să îl contracarez. E fotbal, inevitabil că apare contactul.
Te-a impresionat ceva în timpul jocului la el?
– Ei, da, cum să nu… O abilitate ieșită din comun. În momentul în care nu reușeam să recuperez mingea și nu anticipam, când punea piciorul pe ea era ceva… altceva… ceva, cum am mai spus, dar trebuie să o repet, ieșit din comun. Au fost câteva faze în care nici n-am putut să îl lovesc, să îl faultez ca să-l opresc… Foarte bun… Tehnică de vis…
La finalul meciului cum a fost?
– A fost foarte nervos. Voiam să fac schimb de tricouri cu el, fiind aproape. Mi-am dat tricoul jos, i l-am dat și mi l-a aruncat pe loc, acolo, în iarbă. Nici eu nu mi-am ales momentul potrivit și asta a fost.
Ce crezi, te-a ținut minte?
– Am văzut un interviu la șase zile după meci în care îmi amintește numele. Eu credeam că nici nu știe cum mă cheamă. Pe pagina lui de socializare spune de „número cinco de de los rumanos”. În interviu, îmi spune numele.
Pelé sau Maradona?
– Păi, să vedem… Eu am fost mic la Campionatul Mondial din Mexic. Am fost fan Pelé, un jucător atletic, complex. Maradona, un alt tip de jucător: plăcut ochiului, plăcut lumii, tehnic, lider de echipă…
Eu aș înclina spre Maradona pentru că a câștigat mai multe trofee de unul singur. A câștigat campionatul cu Napoli când Milan avea super-echipă. Și Campionatul Mondial din 1986 aproape de unul singur. Eu cred că el era un lider mai mare decât Pelé. Dar amândoi uriași.