News

Marcel Ciolacu, anunț extrem de important: “În luna ianuarie a anului 2022 va veni FMI-ul în România”. Ce se va întâmpla

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a oferit marți un anunț extrem de important, declarând că: "în luna ianuarie a anului viitor va veni FMI-ul în România"
20.07.2021 | 21:25
Marcel Ciolacu anunt extrem de important In luna ianuarie a anului 2022 va veni FMIul in Romania Ce se va intampla
ADVERTISEMENT

Fondul Monetar Internațional a oferit un anunț îngrijorător anul trecut spunând că economia globală va avea mult de suferit în următorii doi ani.

Florin Cîțu a afirmat în urmă cu două luni că FMI a preconizat o creștere economică de 7%, ceea ce ar fi cu trei puncte procentuale mai mult decât estimările inițiale.

ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu: “În ianuarie 2022 va veni FMI-ul în România”

“Am ajuns la un maximum record de îndatorare și de aici vor decurge toate: înghețarea de venituri, de alocații, pensii. Cât mai iese Ministrul Economiei cu recalculările, aia este o minciună.

Comisia Europeană a zis foarte clar că ceea ce a primit de la guvern nu acoperă necesitățile României de a închide acest deficit. Ați auzit pe cineva de la guvern să zică acest lucru? Tot ce se primește de la Comisia se secretizează, se bagă în seif și asta fiind vorba de viețile noastre.

ADVERTISEMENT

În luna ianuarie a anului viitor va veni FMI-ul în România și ei vor avea pe cine să dea vină pentru creșterea de taxe și impozite, pentru că noi nu ne mai putem îndatora”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

Ciolacu: “Iar ne-au prins inundațiile nepregătiți”

“Revenim la vorba lui Băsescu că ‘iarna nu e ca vara’, iar ne-au prins inundațiile nepregătiți, ori în campanie electorală, ori în concedii. Bine că nu avem încă pierderi de vieți omenești. Am văzut iar astăzi din nou avertizare pentru 33 de județe, nu s-a terminat.

ADVERTISEMENT

Până acum avem împrumuturi de aproximativ 50 de miliarde de euro. Unde sunt acești bani, unde au fost direcționați? A pornit cineva o investiție majoră de zeci de miliarde? 

E evident ce se întâmplă: Orban a strâns primarii să îi mituiască să treacă de la PSD la PNL, iar acum Cîțu pe aceeași formulă strânge primarii să nu mai voteze cu Orban, să voteze cu el. Eu sper ca rectificarea bugetară să fie făcută prin Ministerul de Finanțe prin formule transparente.

ADVERTISEMENT

Ați văzut ministrul de resort să vină? Avertizările îți indică zonele unde vor fi inundații. Au fost avertizați acei oameni? Totuși, vorbim de guvernul României.

Vă aduceți aminte pe cine au angajat la Apele Române? Ăia sunt specialiștii…cine să anunțe? Dacă nimeni nu centralizează și nu anunță în timp real autoritățile locale”, a adăugat Ciolacu.

ADVERTISEMENT