Acțiunile la ”sânge” ale noului șef de la ANPC, Cristian Popescu Piedone, sunt ușor criticate de premierul Marcel Ciolacu. Acesta îi recomandă fostului edil să ”rămână în fișa postului”.
În februarie 2025, Cristian Popescu Piedone era numit șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu. În toată perioada scursă de atunci, ANPC și-a intensificat dramatic activitatea.
Piedone și subordonații săi au efectuat controale în toată țara. Amenzile, dar mai ales sancțiunile date comercianților au fost printre cele mai severe. Zeci de activități au fost suspendate sau închise pe termen nelimitat din cauza gravelor nereguli descoperite.
Comentând modul de operare al ANPC, premierul Marcel Ciolacu a declarat că susține orice activitate de control. În același timp, l-a criticat pe șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, despre care a spus că ”exagerează în anumite zone”.
”Susțin orice activitate de control, dar cred că exagerează în anumite zone. Nu e treaba mea să vorbesc cu domnul Piedone. Am vorbit cu domnul ministru Bogdan Ivan și va avea o discuție”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului este de părere că fostul primar și-ar face reclamă prin acțiunile sale. ”E prea multă publicitate și e asociată cu publicitatea personală. Totuși să rămână în fișa postului”, a mai declarat premierul.
La începutul lunii aprilie, Piedone și angajații de la ANPC s-au aflat în acțiune în vestul țării. Pe 2 aprilie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut publice rezultatele controalelor efectuate la Arad.
S-au dat 26 de sancțiuni, 23 de amenzi în sumă de aproape 300.000 de lei, 3 avertismente și oprirea de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de 14.988 de lei.
În plus, s-au dispus 10 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, precum și propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte. ”Operatorii economici verificați își pot relua activitatea numai după remedierea tuturor deficientelor constatate și consemnate în documentele de control”, anunță ANPC, conform aradon.