Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat joi seară că decizia de a intra în cursa prezidențială a fost luată alături de colegii săi de partid, în urma unei analize.
”Cred că a fost o decizie colectivă, pe care am luat-o în interior, cu colegii mei. Normal că s-au făcut anumite studii, la început. Este după o experienţă pe care am avut-o în administraţia locală.
Ştiţi foarte bine că am început ca şi consilier local în Buzău, consilier judeţean în judeţul Buzău, pe urmă am fost prefect, pe urmă am fost viceprimar, am condus câteva companii şi proprii şi de stat şi private”, a declarat Marcel Ciolacu, la România TV.
De asemenea, candidatul PSD la Președinția României a subliniat că atunci când a intrat în Parlament nu a ars nicio etapă pe parcursul carierei sale politice.
”Am venit în Parlamentul României unde la fel am avut un parcurs fără să ard nicio etapă, de la simplu parlamentar, şef de Comisie a codului administraiv, secretar, chestor, preşedinte al Parlamentului ales de două ori, vice-prim-ministru în Guvernul Tudose şi acum prim-ministru. Cam ăsta e”, a mai spus social-democratul.
Mai mult, el a ținut să menționeze că a fost ferit de penibilul funcţiei publice tocmai pentru că atunci când a intrat în politică a parcurs fiecare etapă treaptă cu treaptă.
”Faptul că nu am ars nicio etapă, cumva m-a ferit de penibilul funcţiei publice şi am acumulat o experienţă, am văzut întreg tabloul. Dacă traversezi tot acest parcurs, atunci şi respecţi instituţiile statului. Fiecare instituţie are specificul ei, trebuie fiecare instituţie să o laşi să funcţioneze, nu să intri peste ea”, a afirmat Ciolacu.
Totodată, liderul PSD a spus că ”nu mi-am dorit şi nu sunt domnul Iohannis să îmi doresc să fiu cel mai iubit dintre pământeni”.
”Nu voi fi şi nici nu am aceste veleităţi. Cel mai frumos dintre urâţi se pare că sunt. Nu trebuiesc făcute aceleaşi greşeli”, a transmis șeful social-democrat.
În plus, el a anunțat că duminică își va lansa programul pentru ţară şi este de părere că fiecare candidat la cea mai înaltă funcție în stat ar trebui să aibă 5-6 lucruri importante pentru România.