Demisia lui Marcel Ciolacu din funcția de premier este luată în calcul după rezultatul obținut de candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale. O decizie ar putea fi anunțată chiar luni, 5 mai, arată Digi 24.
Situație tensionată atât în coaliția de guvernare, cât și în interiorul PSD în urma numărării voturilor din primul tur al prezidențialelor. Potrivit sursei citate, liderii coaliției discută despre posibila plecare din funcție a premierului Ciolacu.
Acest scenariu este luat în calcul în contextul în care candidatul comun nu a reușit să se claseze în turul 2, iar considerați responsabili pentru acest eșec ar fi liderii PSD. Conform Digi 24, mai multe voci din PSD ar solicita demisia întregii conduceri a partidului.
De altfel, la alegerile prezidențiale din 2024, Marcel Ciolacu, cel care a fost candidatul PSD, nu a reușit să intre în turul al doilea. Același eșec a fost înregistrat și de Nicolae Ciucă, candidat PNL la prezidențiale și liderul liberalilor.
Dacă Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al PNL imediat după rezultatul alegerilor de anul trecut, Marcel Ciolacu a amânat momentul. Inițial, premierul a declarat că i-a predat secretarului general al partidului demisia, dar că va rămâne premier, ca mai apoi să anunțe că s-a răzgândit, nefiind lăsat de colegi să plece din fruntea partidului.
Totodată, în luna martie, Marcel Ciolacu răspundea, într-un videoclip postat pe TikTok, la o întrebare legată de posibila sa plecare din funcția de șef al Guvernului. La momentul respectiv, premierul susținea că acest lucru nu va fi posibil, cel puțin până în vara lui 2026.
„De obicei, un prim-ministru pleacă atunci când se schimbă majoritatea parlamentară. Așa e într-o lume democratică. În acest moment nu este schimbată majoritatea parlamentară. Sau când partidul care a propus decide să facă altă nominalizare”, spunea Marcel Ciolacu.