Miercuri se împlinesc 23 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, când teroriștii Al-Qaeda au atacat SUA deturnând avioane de linie cu sute de civili la bord pe care le-au folosit ca arme. Aproape 3.000 de oameni au murit în turnurile gemene World Trade Center din New York, la Pentagon și în Pennsylvania.
Primul-ministru român a transmis un mesaj de solidaritate poporului american, în care a reafirmat susținerea României pentru valorile lumi libere.
„Au trecut 23 de ani de când omenirea era martora unui act terifiant fără precedent, atentatul din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din New York, soldat cu mii de morţi şi răniţi.
Oameni nevinovaţi au devenit atunci victimele unor adepţi fanatici ai violenţei şi ai terorii, iar durerea lăsată în urmă celor care i-au pierdut pe cei dragi în acel act terorist este şi azi la fel de puternică.
Rămânem solidari cu poporul american, prieten şi partener strategic. Ne inspiră curajul naţiunii americane în lupta împotriva terorismului, care, alături de rezilienţa sa istorică, izvorăşte din coeziunea în jurul valorilor lumii libere.
Apărăm aceste valori zi de zi prin acţiuni menite să combată discursurile şi manifestările extremiste, radicale şi pline de ură, precum şi dezinformările care nu au alt scop decât să învrăjbească oameni împotriva altor oameni.
Unitatea lumii libere generează speranţă într-un viitor mai bun pentru naţiunile noastre, într-o lume sigură şi democratică”, a transmis șeful guvernului de la București.
Atentatele au avut loc pe 11 septembrie 2011. Teroriştii Al-Qaeda au deturnat patru avioane cu pasageri şi le-au prăbuşit peste turnurile gemene World Trade Center din New York şi Pentagonul din Washington. Al patrulea avion, care se pare că viza Casa Albă, s-a prăbușit pe un câmp în Pennsylvania.
Atacurile de la 11 septembrie 2001 au făcut 2.977 de morți în New York, Washington, D.C. și Pennsylvania, potrivit 9/11 Memorial and Museum. Acest total include 2.753 de persoane care au murit în New York, 184 de persoane la Pentagon și 40 de persoane care au murit când zborul 93 s-a prăbușit în Pennsylvania.