Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianței din Bruxelles, asigurându-l pe acesta de sprijinul deplin al României pentru cea mai puternică alianță militară din istorie.
Marcel Ciolacu, președintele PSD și candidat la alegerile prezidențiale, a avut, luni, o întâlnire cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles. Ciolacu a discutat cu liderul Alianței Nord Atlantice despre „prezența consistentă” a NATO în România, ceea ce reprezintă, a spus liderul PSD, garanția că „fiecare centimetru al teritoriului nostru este apărat pe deplin”.
Marcel Ciolacu l-a asigurat pe noul secretar general al NATO de sprijinul deplin al Guvernului României și de al lui personal. „Suntem aici în sediul NATO, umăr la umăr, pentru a da un mesaj puternic că românii sunt în siguranță și stabilitate. L-am asigurat pe domnul secretar general în cadrul acestei prime întâlniri cu un oficial român, de întregul sprijin al guvernului pe care îl conduc și al meu personal pentru îndeplinirea mandatului său atât de important”, a declarat liderul social-democrat.
Marcel Ciolacu a subliniat rolul determinant al Alianței Nord Atlantice în dezvoltarea României, ca stat membru, beneficiar de garanții de securitate de neegalat în toată istoria țării.
„De 20 de ani, societatea românească s-a dezvoltat și a prosperat în spatele scutului NATO, care asigură României cele mai solide garanții de securitate din istoria sa. De aceea suntem pregătiți să contribuim la întărirea Alianței și la menținerea unei relații transatlantice cât mai solide”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Vă mulțumesc, domnule secretar general încă o dată și vă asigur că România va rămâne în continuare același aliat de încredere al dumneavoastră, pentru mandatul provocator pe care îl aveți, dar și al NATO”, a mai transmis liderul social-democrat.
Președintele PSD i-a arătat lui Mark Rutte „pașii concreți” pe care România îi face investind masiv în infrastructură critică, rutieră, feroviară și portuară, investiții care, dincolo de un impact pozitiv în ce privește economia țării, reprezintă garanția interconectării României cu structurile și partenerii NATO și mobilității Alianței.
„Am arătat pașii concreți pe care România îi face prin investițiile masive în infrastructura rutieră, feroviară și portuară. Acestea au un impact pozitiv asupra economiei, facilitează interconectarea României cu partenerii din NATO și realizează conexiunile necesare pentru nevoile de mobilitate militară comune”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Totodată premierul l-a mai asigurat pe Mark Rutte că România va continua să aloce 2,5% din PIB pentru Apărare. „În același timp, vom continua să alocăm 2,5 % din PIB pentru apărare. Vom lucra împreună pentru ca Uniunea Europeană să se coordoneze mai mult cu NATO pe dimensiunea industriei de apărare, astfel încât să putem dezvolta mai multe proiecte pentru revigorarea industriei de apărare românești”, a mai spus Marcel Ciolacu.
CMF 31240010