Marcel Ciolacu a reacționat în cazul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București, unde doi medici au fost reţinuţi sub acuzaţia de omor calificat cu premeditare și unde sunt anchetate 17 decese.
Premierul a declarat joi că toţi vinovații trebuie să plătească și că, dacă vor rezulta culpe privind controalele medicale și administrative, va cere demisii.
„Categoric, toți vinovații în cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon trebuie să meargă la închisoare. Acuzația de omor cu premeditare în cazul unui medic este de neconceput, dacă aceasta este probată.
Am văzut că Ministerul Sănătății a colaborat cu Parchetul la această anchetă din prima zi”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a avertizat că, dacă ancheta procurorilor va dovedi vreo culpă în efectuarea controalelor administrative şi medicale, nu va ezita sa ceară demisii „de sus până jos” la minister, spital şi Colegiul Medicilor și le-a cerut politicienilor să nu folosească subiectul în scop elctoral.
„Până atunci, însă, le solicit politicienilor care vor să folosească această dramă în scop electoral să caute alte subiecte. Și, slavă Domnului, sunt subiecte importante care nu pot fi ascunse!”, a concluzionat Marcel Ciolacu.
Doctorițele de la Secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon reținute miercuri de procurori pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare au fost, joi, arestate preventiv pentru 30 de zile.
Medicii de la Secția de Terapie Intensivă a spitalului au anunțat, joi, că intre în grevă, în semn de protest față de reținerea celor două doctorițe. Ei au renunțat la protest după-amiază, în urma unor discuții cu autoritățile.
Pe de altă parte, ministrul Sănătății a anunțat că nu demisionează și a declarat că este responsabilitatea individuală a medicului să stabilească tratamentul unui pacient.
„Eu nu am de ce să-mi asum personal această situație. Acolo e o infracțiune care presupune omor premeditat. Nu am de ce să demisionez.
Doza de noradrenalină e responsabilitatea medicului. Acolo erau specialiști. Și concluzia pe care au avut-o ei, eu nu pot să o pun la îndoială.
Consultând documentele furnizate de Colegiul Medicilor, eu nu am avut elemente să pun la îndoială ce s-a întâmplat acolo. Eu nu dau vina pe Colegiul Medicilor.
Nu este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sănătății, nu-mi pot demisia pentru ceva pentru care nu puteam să-l controlăm”, a declarat Alexandru Rafila.