News

Marcel Ciolacu: ”România are cel mai mic consum de energie din Europa. Ce economie să mai facă românii?”. Promisiuni privind pensiile

Marcel Ciolacu a declarat marți că românii au cel mai mic consum de energie din UE și nu e cazul să facă economii la consum. Acesta face promisiuni privind pensiile.
21.09.2022 | 07:26
Marcel Ciolacu Romania are cel mai mic consum de energie din Europa Ce economie sa mai faca romanii Promisiuni privind pensiile
Marcel Ciolacu nu crede că cetățenii trebuie să facă economie la energie. Sursa foto: colaj Fanatik / hepta.ro
ADVERTISEMENT

Marcel Ciolacu este ferm privind economia la energie recomandată de UE. Liderul PSD nu crede că românii ar trebui să urmeze sfaturile radicale venite din partea unor lideri europeni.

Marcel Ciolacu nu crede că cetățenii trebuie să facă economie la energie: ”Să lăsăm românii în pace”

Într-o apariție televizată la postul Antena 3, liderul PSD a declarat că românii au cel mai mic consum de energie din UE și nu e cazul să facă economii la consum.

ADVERTISEMENT

Acesta are un mesaj către Bruxelles și ironizează recomandarea cu dușul în doi. ”Dacă UE are vreun plan să ni-l trimită, mai puţin aia cu dușul în doi, care cred că e puțin cam mult”, subliniază social-democratul.

”Ce vrem noi, de fapt? Ce economie să mai facă românii având deja cel mai mic consum din Europa. Dacă UE are vreun plan să ni-l trimită, mai puţin aia cu dușul în doi, care cred că e puțin cam mult.

ADVERTISEMENT

Haideți să spunem adevărul. România, pe cap de locuitor, consumă cea mai puţină energie din Europa, respectiv 2,4MW. Ca să avem şi o comparație consumăm de 2 ori mai puţin faţă de un german care consumă în jur de 6,5 MW. Anul acesta, conform INS, am consumat cu 5,2 % mai puţină energie electrică.

Dacă ne uităm la populaţie, deja am consumat cu 8% mai puţin. Ce vrem noi, de fapt? Ce economie să mai facă românii având cel mai mic consum din Europa?”, a declarat șeful PSD la postul de știri.

ADVERTISEMENT

Ciolacu este convins că cetățenii au înțelepciune și ”toată lumea a început să se gospodărească”. Acesta mai precizează că nu guvernul trebuie să vină cu măsuri suplimentare şi să ceară ceva românilor ”pentru că este aberant”.

Promisiunile lui Ciolacu privind creșterea pensiilor

În privința creșterii pensiilor, Marcel Ciolacu a oferit o perspectivă pozitivă pentru cetățeni. Președintele PSD a dat asigurări că, alături de premierul Ciucă, vor merge la Bruxelles pentru a negocia și a ajunge la ceva pozitiv pentru pensionarii din România.

ADVERTISEMENT

”Am intenția, atât eu cât şi primul ministru, să mergem împreună la Bruxelles astfel încât împreună să susținem aceste lucruri şi nu numai la capitolul de pensii. Sunt lucruri majore pe care dorim să le schimbăm în PNRR.

Nu pot să accept ca România să fie singura ţară din Europa, să aibă un procent prins până în 2070, următorii 50 de ani. Cred că explicații ar trebui să dea cei care le-au trecut prima oară”, a spus Ciolacu, la postul de știri citat.

ADVERTISEMENT